Brexit: Guvernul britanic se concentrează pe adoptarea legislaţiei necesare şi continuă dialogul cu opoziţia

Guvernul britanic condus de premierul Theresa May se concentrează pe adoptarea legislaţiei care este necesară pentru a ratifica ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al şefei guvernului de la Londra, informează Reuters.
Economica.net - mar, 23 apr. 2019, 17:59
Brexit: Guvernul britanic se concentrează pe adoptarea legislaţiei necesare şi continuă dialogul cu opoziţia

Oficialul britanic le-a transmis jurnaliştilor că tratativele cu opoziţia laburistă privind găsirea unei modalităţi de a avansa în dosarul Brexit presupun compromisuri de ambele părţi.

La 10 aprilie, liderii UE27 au convenit să amâne Brexitul cu şase luni, până la 31 octombrie 2019, răgaz în care guvernul de la Londra va încerca să ajungă la un acord cu opoziţia laburistă pentru adoptarea acordului de retragere, deja respins de trei ori de parlamentul britanic.

Decizia a fost luată de comun acord cu Regatul Unit. Liderii europeni au subliniat că Regatul Unit va trebui să organizeze alegeri pentru Parlamentul European dacă va fi încă stat membru al UE la 23 mai.

Dacă Regatul Unit nu va organiza alegerile respective, se va retrage din Uniunea Europeană la 1 iunie.

Şefii de stat sau de guvern au luat act de angajamentul asumat de Londra de a acţiona în mod constructiv şi responsabil în acest interval de timp. La reuniunea sa din iunie, Consiliul European va reexamina progresele înregistrate.

Te-ar mai putea interesa și
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri foarte dificile
Victor Negrescu, negociator-șef al PE: Am ajuns la un acord cu privire la bugetul european pentru anul 2025 după negocieri ...
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a anunţat sâmbătă că, după zeci de ore de negocieri, a obţinut acordul interinstituţional cu privire la bugetul......
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria își va reduce bugetul destinat Apărării, în contextul unei economii slăbite
Ungaria intenţionează să reducă bugetul alocat Apărării începând de anul viitor, tocmai când Donald Trump, unul ...
Ciolacu, despre lucrările făcute în zonele inundate din Galați: După ce se vor finaliza investiţiile în primul rând şi la Apele Române, sunt ferm convins că ceea s-a întâmplat nu o să se mai întâmple (Video)
Ciolacu, despre lucrările făcute în zonele inundate din Galați: După ce se vor finaliza investiţiile în primul rând ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Galaţi, după ce a vizitat zonele inundate din localitatea Pechea, că ...
MMSS: 942.889 de persoane cu dizabilități erau înregistrate la 30 iunie 2024
MMSS: 942.889 de persoane cu dizabilități erau înregistrate la 30 iunie 2024
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la finele lunii iunie 2024, de 942.889, dintre care 98,34% (927.275 de ...