Peste 250 de poliţişti, mobilizaţi în staţiunile de pe litoral în minivacanţa de 1 Mai

Circa 250 de poliţişti sunt mobilizaţi în minivacanţa de 1 Mai în staţiunile de pe litoral, iar alte câteva zeci de agenţi supraveghează trenurile de călători şi staţiile CFR, a informat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Economica.net - sâm, 27 apr. 2019, 07:55
Peste 250 de poliţişti, mobilizaţi în staţiunile de pe litoral în minivacanţa de 1 Mai

„Aproximativ 250 de poliţişti constănţeni vor acţiona zilnic în întregul judeţ, începând din zona staţiunii Mamaia şi până la Vama Veche, în vederea asigurării unui sistem integrat de prevenire şi combatere a criminalităţii stradale şi pentru desfăşurarea în condiţii optime de siguranţă a activităţilor din această perioadă. De asemenea, zeci de poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Constanţa vor asigura măsuri de ordine publică în staţiile de cale ferată, cu precădere din Constanţa, Eforie, Costineşti şi Mangalia şi, de asemenea, vor avea în atenţie cele aproximativ 120 de trenuri de călători Bucureşti – Constanţa – Mangalia”, potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ.

Conform sursei citate, echipaje ale poliţiei monitorizează zonele cu flux mare de turişti pentru prevenirea şi aplanarea stărilor conflictuale.

„Poliţiştii constănţeni au stabilit modul de dispunere şi acţiune al dispozitivelor de ordine şi siguranţă publică, în zonele de interes operativ, precum şi adoptarea celor mai eficiente măsuri, în vederea preîntâmpinării oricăror evenimente negative. Echipaje de patrulare ale poliţiei rutiere, cât şi cele de siguranţă publică, de investigaţii criminale, dar şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale vor monitoriza zonele cu flux important de turişti, în vederea aplanării şi prevenirii stărilor conflictuale”, reiese din comunicat.

Totodată, se asigură „prezenţa activă” a agenţilor de circulaţie rutieră, la orele de vârf, pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei pe principalele artere rutiere.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...