De azi „dispare” ROBOR. IRCC îl va înlocui în formula dobânzilor la credite retail. Firmele şi creditele vechi se vor raporta tot la ROBOR

Banca Naţională a României va publica pe data de 2 mai, ora 11:00, indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, reglementat prin art.II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2019, numit pe scurt IRCC. Calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, IRCC se va aplica doar creditelor de consum, imobiliare şi cardurilor de credit şi descoperit de cont nou acordate de bănci. Dobânda creditelor corporate şi IMM se vor raporta în continuare la clasicul ROBOR.
Gabriela Ţinteanu - mie, 01 mai 2019, 20:50
De azi

„Metodologia de calcul şi politica de publicare sunt prezentate în Regulile privind calcularea şi publicarea indicelui zilnic şi a indicelui de referinţă trimestrial (denumit indicele de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor – IRCC) reglementaţi de OUG nr. 19/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care se vor publica pe website-ul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză” arată un comunicat al BNR.

Indicele de referinţă pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC) va fi publicat astăzi pe data de 2 mai şi se calculează ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018. Rata de dobândă zilnică a tranzacţiilor interbancare reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa monetară interbancară (indicele zilnic). Aceşti indici se publică pe website-ul BNR în secţiunea Info financiar, la ora 11.00, odată cu indicele ROBOR.
IRCC se va calcula suplimentar ROBOR si va înlocui ROBOR pentru creditele din OUG50. Creditele din OUG 50 sunt creditele pentru consumatori, adică persoanelor fizice. Pentru ceilalţi, IMM şi companii, marti este la alegere. Poate fi ROBOR sau IRCC.

Potrivit statisticilor BNR din 2018, dobânda medie a tuturor tranzacţiilor realizate efectiv pe interbancar în ultimul trimestru din 2018 a fost de 2,39%. Astăzi la ora 11.00 vom afla exact care este nivelul IRCC care va arăta media aritmetică a acestor tranzacţii. Faţă de un ROBOR de 3,23% la 3 luni, la sfârşitul lunii martie, indicator în funcţie de care se modifică dobânda creditelor în derulare sau a celor noi, un ROBOR nou, de 2,39% (cât este nominalizat în statisticile BNR) înseamnă o dobândă cu circa 1% mai mică decât cea utilizată până acum.

Teoretic, modelul de calcul al noului indicator are un delay de 1,5 trimestre, adica vreo 5 luni. În faza actuală, această întârziere este un avantaj, deoarece dobânda de acum 5 luni este mai mică decât cea de astăzi. Să nu uităm că dobânzile sunt în creştere, inclusiv cele pe plan mondial. În actualele condiţii, comparând un credit de nevoi personale şi unul ipotecar contractat la sfârşitul anului trecut, vom constata că vom avea o reducere a volumului ratei plătibile lunar a unui credit ipotecar de 5% şi o reducere a aceleeaşi rate a unui credit de nevoi personale de 1,5%.

Partea proastă este dată de faptul că evoluţia dobânzilor este ciclică, şi după un sezon, două sau trei de creştere a dobânzilor, urmează scăderea lor. Deci, ceea ce au caştigat acum clienţii pe trend de creştere a dobânzilor, vor pierde pe trendul descrescător al dobânzilor. Bineînţeles va exista mereu un dealay de circa 5 luni, timp în care fiecare decide ce are de făcut!

Calculele bancherilor consultaţi de ECONOMICA.NET arată că, deşi încă sunt destul de complicate (nu se ştie dacă marja la credite va rămâne sau nu cea utilizată în prezent), ratele plătite efectiv de consumatori la creditele în derulare vor scădea în primă fază, cel puţin, cu 1,5% în cazul creditelor de consum şi cu circa 5% în cazul creditelor ipotecare. La nivel de dobândă scăderea este mai mare, dar nu se resimte în rata plătită efectiv de consumator.

Începând de astăzi, BNR va publica indicele zilnic şi, la sfârşitul fiecărui trimestru, valoarea actualizată a indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor. Conform OUG 19/2019, „pentru creditele acordate în moneda naţională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabila se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Bancii Naţionale a României(…) Indicele de referinţă se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor”.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...