BRD: profitul net a scăzut cu 27%, până la 301 milioane lei, în primul trimestru

Grupul BRD a obţinut un profit net de 301 milioane lei în primul trimestru, în scădere cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a scăderii costului riscului pozitiv şi creşterii costurilor reglementare, conform unui comunicat al băncii postat pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - vin, 03 mai 2019, 07:21
BRD: profitul net a scăzut cu 27%, până la 301 milioane lei, în primul trimestru

„În primul trimestru al anului, BRD a înregistrat o creştere continuă a creditării pe ambele segmente, retail şi companii, şi volume mai mari de tranzacţii, îmbunătăţind în acelaşi timp performanţa operaţională. Pe viitor, vom continua să ne bazam pe franciza noastră puternică, finanţând în mod activ proiectele şi activităţile tuturor actorilor din economie şi să avem ca prioritate îmbunătăţirea experienţei clienţilor prin intensificarea inovării digitale şi continuarea eficientizării proceselor’, a declarat Francois Bloch, director general al BRD Groupe Societe Generale.

Potrivit comunicatului, piaţa creditării din România a crescut într-un ritm puternic (+6,9% în dinamică anuală la finalul lunii februarie 2019), susţinută de ambele segmente, gospodării şi companii. Depozitele au crescut cu 7% în dinamică anuală, impulsionate în special de persoanele fizice care au beneficiat de continuarea tendinţei pozitive a venitului disponibil.

În acest peisaj bancar favorabil, dar competitiv, creditele nete, inclusiv creanţele din leasing, au crescut cu 4,1%, în comparaţie cu finalul lunii martie 2018. Creşterea creditelor pe segmentul retail (+3,6%) a fost bazată pe avansul creditelor de consum şi de locuinţe.

Totodată, creditele acordate companiilor au crescut cu 5,2% faţă de finalul lunii martie 2018, creştere impulsionată de segmentul companiilor mari (+10,4%). Operaţiunile de factoring în valoare de 1,2 miliarde lei, în primul trimestru al anului 2019, s-au majorat cu 2,8% în dinamică anuală. De asemenea, producţia de leasing a crescut cu 12% faţă de primul trimestru al anului 2018, cererea fiind susţinută în special de segmentele companii mici şi întreprinderi mici şi mijlocii.

Depozitele clienţilor au fost relativ stabile în dinamica anuală. Creşterea anuală de 4% a depozitelor retail a fost determinată de intrări mai mari în conturile curente ale persoanelor fizice (+20%) susţinute de creşterea venitului disponibil. Indicatorul credite nete/depozite a fost de 69% la finalul lunii martie 2019, în creştere cu 3,3 puncte procentuale, în comparaţie cu finalul lunii martie 2018.

BRD menţionează că a continuat să se concentreze pe oferirea celei mai bune experienţe bancare clienţilor săi, prin canale multiple de distribuţie. Aplicaţia pentru mobil MyBRD Mobile oferă acum funcţionalitatea Instant Top-up care permite transferuri interbancare gratuite în conturile clienţilor deschise la BRD. În plus, clienţii pot consulta soldul contului şi tranzacţiile de la opt bănci în agregatorul de conturi ContAll disponibil în cadrul aplicaţiei MyBRD Mobile. Tabloul de bord pentru cheltuieli personale recent lansat în ContAll le oferă clienţilor informaţii suplimentare cu privire la categoriile lor de cheltuieli.

Ca urmare a investiţiilor continue în digitalizare, numărul abonaţilor la serviciile de internet şi mobile banking a crescut cu 18%, în comparaţie cu finalul lunii martie 2018, rata de adoptare a serviciului de mobile banking crescând rapid (numărul de abonaţi MyBRD Mobile s-a majorat cu 43%).

Numărul de tranzacţii prin MyBRD Mobile şi MyBRD Net a crescut cu 23% comparativ cu primul trimestru al anului 2018. În plus, intensitatea relaţiei comerciale s-a îmbunătăţit, gradul de echipare a clienţilor persoane fizice (numărul mediu de produse pe client activ) crescând la 4,26 de la 4,18 la finalul lunii martie 2018.

Venitul net bancar la nivelul Grupului BRD a atins 784 milioane lei, în primul trimestru al anului 2019, în creştere cu 8,3% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, beneficiind de performanţa comercială solidă pe ambele segmente, retail şi companii. Veniturile nete din dobânzi au înregistrat o creştere de două cifre (+10,3%) în dinamica anuală, combinând volume mai mari şi schimbări pozitive de structură, într-un context favorabil al ratelor de dobândă. Deşi volumele au crescut, veniturile nete din comisioane au rămas relativ stabile faţă de anul precedent (+0,2%) influenţate de creşterea presiunii asupra preţurilor aferente serviciilor bancare tranzacţionale.

Cheltuielile operaţionale au totalizat 442 milioane lei, în intervalul analizat, în creştere cu 14,9% (excluzând cheltuielile aferente Fondului de Garantare a Depozitelor şi Fondului de Rezoluţie), în comparaţie cu primul trimestru al anului 2018, influenţate semnificativ de dublarea contribuţiei cumulate la Fondurile de Garantare şi de Rezoluţie raportat la suma înregistrată anul trecut (72 milioane lei în 2019, faţă de 35 milioane lei în 2018). Într-un context tensionat al pieţei muncii, cu rata şomajului la nivel minim record, costurile cu personalul au rămas sub presiune, în creştere cu 8,6% în dinamică anuală, explicată de creşteri salariale şi alte beneficii.

Capitolul „Alte cheltuieli” a înregistrat un salt de 2,5% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce indicatorul cost/venit a atins 56,4%, faţă de 53,2%, în primul trimestru al anului 2018.

Rezultatul operaţional brut a consemnat, în T1 2019, o creştere de 10,7%, în comparaţie cu primul trimestru al anului 2018.

Potrivit sursei citate, calitatea portofoliului de credite şi-a continuat tendinţa de îmbunătăţire, reflectată de scăderea ratei creditelor neperformante (conform definiţiei ABE), la 4% la finalul lunii martie 2019, în comparaţie cu 6,4% la finalul lunii martie 2018, determinată de operaţiunile de write-off şi vânzările de credite neperformante, cumulate cu creşterea creditării.

Rata de acoperire a creditelor neperformante a rămas la 75,1% la finalul lunii martie 2019, în comparaţie cu 75,4% în intervalul similar din anul anterior. Costul net al riscului a fost din nou pozitiv în primele trei luni ale anului, totalizând 26 milioane lei, comparativ cu 153 milioane lei în primul trimestru al anului 2018, cu un impact în scădere al elementelor excepţionale şi recuperări mai mici din creditele neperformante.

În acest context, profitul net al Grupului BRD a atins 301 milioane lei, în perioada ianuarie – martie 2019, faţă de 414 milioane lei, în primul trimestru al anului 2018, ca urmare a scăderii costului riscului pozitiv şi creşterii costurilor reglementare. Rentabilitatea capitalurilor proprii a atins 15,4% în primul trimestru al anului 2019 (în comparaţie cu 22% în primul trimestru al anului 2018).

Începând cu anul fiscal 2019, o taxă pe anumite active financiare pentru instituţiile bancare a fost impusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 19/2019. Excluzând posibilele stimulente, BRD estimează o taxă pe activele financiare, pentru anul fiscal 2019, de 79 milioane lei (67 milioane lei, net de impozitul pe profit).

Poziţia de capital a BRD a rămas solidă, rata de solvabilitate atingând 19,7% la finalul lunii martie 2019 (în comparaţie cu 19,3% la finalul lunii martie 2018, la nivel individual, conform Basel 3, net de dividendele aprobate în cadrul adunării generale a acţionarilor), semnificativ peste cerinţele reglementare.

BRD – Groupe Societe Generale are o reţea de 723 de unităţi şi ocupă o poziţie importantă pe piaţa românească a cardurilor, cu aproximativ 2,4 milioane de carduri şi o reţea de acceptare de aproximativ 27.000 POS-uri şi mai mult de 1.600 ATM-uri. Activele totale ale băncii erau, la finalul lunii martie 2019, de 54,4 miliarde de lei.

BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 147.000 de angajaţi în 67 de ţări şi peste 31 de milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie: retail banking în Franţa, retail banking internaţional, servicii financiare şi asigurări, corporate & investment banking, private banking, administrare de active şi servicii pentru investitori.

 

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...