Fostul ministru Gabriel Sandu, trimis în judecată în dosarul Poşta Română

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar legat de fraudarea Companiei Naţionale Poşta Română.
Economica.net - vin, 03 mai 2019, 12:55
Fostul ministru Gabriel Sandu, trimis în judecată în dosarul Poşta Română

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES, Gabriel Sandu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi trafic de influenţă.

În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei Marius Constantin Fecioru, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Dumitru Daniel Neagoe, la data faptelor director general al Companiei Naţionale Poşta Română, Victor Simon, la data faptelor şef al Departamentului achiziţii-investiţii din cadrul companiei, alături de alţi şase inculpaţi şi trei societăţi comerciale.

„În cursul anului 2010, ca urmare a influenţei traficate de cei doi demnitari, Sandu Gabriel şi Fecioru Marius-Constantin, inculpaţii Neagoe Dumitru-Daniel, Simon Victor, Ştefan Cătălin-Marian şi Stănescu (fostă Janho) Diana-Luciana, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de lege în contextul achiziţionării, de către CN Poşta Română (CNPR) SA, la un preţ supraevaluat (aspect cunoscut de aceştia), a proiectului ‘Meter Net’ (maşini de francat şi o aplicaţie de colectare şi raportare a datelor privind corespondenţa prelucrată). Cei patru inculpaţi au beneficiat de sprijinul inculpatului Sandu Gabriel care, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a depus diligenţele necesare pentru numirea acestora în funcţiile respective”, se arată în comunicat.

Procurorii susţin că în august 2010, cu nesocotirea dispoziţiilor legale, inculpaţii Diana Luciana Janho, Cătălin Marian Ştefan şi Victor Simon, membri ai comisiei de evaluare, au desemnat câştigătoare oferta unei societăţi comerciale agreate, cunoscând că valoarea de atribuire a fost mărită fraudulos. Ulterior, între societatea respectivă în calitate de furnizor şi Poşta Română în calitate de beneficiar a fost încheiat un contract în condiţii dezavantajoase, a cărui executare a prejudiciat compania naţională cu suma de 4.959.149,78 euro.

După încheierea contractului de achiziţie publică, administratorul firmei beneficiare ar fi remis sumele de bani pretinse de inculpaţi prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de ei.

„În perioada octombrie 2010 – februarie 2011, inculpatul Dumitru Daniel Neagoe a primit, suma de 270.254 lei, prin mai multe transferuri bancare, în conturile unei societăţi pe care o controla printr-o persoană apropiată; în perioada octombrie 2010 – februarie 2011, inculpaţii Ştefan Cătălin-Marian şi Stănescu (fostă Janho) Diana-Luciana au primit, cu ajutorul inculpatului Janho Khall Abdel Nour, suma totală de 263.273 lei (…) prin plăţi efectuate în conturile unei societăţi administrată de o interpusă a inculpatei Stănescu (fostă Janho) Diana-Luciana; în perioada octombrie 2010 – februarie 2011, inculpatul Victor Simon a primit, prin intermediul a două societăţi administrate de inculpatul Ion Orzac (…) suma pretinsă, în cuantum total de 307.018 lei; în perioada septembrie 2010 – martie 2011, inculpatul Gabriel Sandu a primit suma totală de 11.380.297 lei, prin intermediul unor societăţi controlate de inculpatul Dinu Florin Bogdan; în perioada septembrie 2010-mai 2011, inculpatul Marius Constantin Fecioru a primit suma pretinsă de 3.164.009 lei prin mai multe transferuri bancare, în conturile firmei SC Industrial Software SRL (controlată de intermediarul său, Domşa Cristian Ioan)”, se menţionează în comunicatul DNA.

Procurorii mai arată că între CN Poşta Română SA şi o societate comercială s-a încheiat, în cursul anului 2007, un contract de asociere în participaţiune cu privire la furnizarea serviciului de „poştă hibridă”, considerat ulterior neprofitabil de către funcţionarii companiei, propunându-se chiar rezilierea contractului în anul 2009. În acest context, administratorul societăţii respective ar fi acceptat să încheie mai multe înţelegeri frauduloase cu factorii de decizie din cadrul companiei, în vederea menţinerii proiectului şi executării în condiţii bune a acestuia.

Marius Constantin Fecioru este acuzat că în ianuarie 2011, în virtutea funcţiei de secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a pretins de la reprezentanţii societăţii respective sume de bani pentru formaţiunea politică din care făcea parte, promiţând că, în schimb, îşi va utiliza influenţa pe care o avea asupra conducerii Poştei Române pentru susţinerea serviciului de poştă hibridă şi va determina conducerea companiei naţionale să efectueze cu celeritate plata deconturilor.

„Astfel, în perioada mai 2011-mai 2012, inculpatul Marius Constantin Fecioru a primit, prin intermediul inculpatei SC Industrial Software SRL Sibiu, administrată de Cristian Ioan Domşa, în baza unor contracte simulate, suma totală de 1.047.749 lei. În acelaşi context, în perioada iunie 2011 – mai 2012, inculpatul Dumitru Daniel Neagoe, în calitate de director general al CN Poşta Română SA, a primit prin intermediul a două societăţi administrate de Petre Iura, în baza unor contracte simulate, suma totală de 1.364.001 lei. În plus, pentru acelaşi motiv (de…) în toamna anului 2010, inculpatul Victor Simon, în calitate de director operaţional al CN Poşta Română şi membru al comitetului asocierii în participaţiune, a pretins pentru sine şi pentru sindicat, sume de bani pe care le-a primit în perioada ianuarie 2011-mai 2012 şi care au însumat 1.310.099 lei”, se mai arată în comunicat.

Fecioru mai este acuzat că în 2010, în contextul desfăşurării de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a procedurilor de atribuire a proiectului „e-Academie” pentru funcţionarii publici, a solicitat ca unul dintre reprezentanţii unei asocieri de firme, îndreptăţite să câştige licitaţia, să cumpere un soft inutil, în valoare de 150.000 de euro, de la SC Industrial Software SRL, administrată de Cristian Ioan Domşa. Tranzacţia ar fi fost impusă omului de afaceri pentru ca Marius Constantin Fecioru să nu împiedice desfăşurarea procedurii de achiziţie publică şi desemnarea asocierii respective ca şi câştigătoare a licitaţiei.

„Pretenţiile de mai sus au fost transmise prin intermediul lui Domşa Cristian Ioan care, folosindu-se de SC Industrial Software SRL, a intermediat primirea, în luna august 2011, de către inculpatul Marius Constantin Fecioru, a sumei de 393.780,60 lei (sumă la care s-a ajuns după reducerea pretenţiilor iniţiale), plătită ca preţ al softului amintit. În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, inculpatul Paul Ivanov a pretins de la acelaşi om de afaceri suma totală de 180.000 de euro pentru a-şi folosi influenţa pe lângă ministrul comunicaţiilor de la acea vreme şi a primit, în perioada iunie-august 2011, prin intermediul inculpatei SC Smanet Systems SRL, suma de 900.240 lei”, precizează DNA.

CN Poşta Română SA s-a constituit parte civilă cu suma de 23.052.608 lei, iar procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse.

Doi dintre inculpaţii din dosar, Petru Iura şi Cristian Ioan Domşa, au declarat că recunosc comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv câte trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...