Transgaz a obţinut dreptul de începere a lucrărilor la conducta care va prelua gazele din Marea Neagră şi le va conecta la BRUA

Transportatorul naţional de gaze Transgaz a anunţat vineri că a obţinut dreptul de a începe lucrările la proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale "Conducta Ţărmul Mării Negre-Podişor pentru preluarea gazului din Marea Neagră", urmare a emiterii de către Ministerul Energiei a unei decizii exhaustive din 25 aprilie, valoarea proiectului fiind estimată la 360,4 milioane euro, termenul estimat de finalizare fiind anul 2021, potrivit News.ro. 
Economica.net - vin, 03 mai 2019, 12:50
Transgaz a obţinut dreptul de începere a lucrărilor la conducta care va prelua gazele din Marea Neagră şi le va conecta la BRUA

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.347/2013, decizia exhaustivă reprezintă decizia sau ansamblul deciziilor luate de o autoritate sau de autorităţi ale statelor membre, cu excepţia instanţelor judecătoreşti, care stabileşte dacă unui iniţiator de proiect i se acordă sau nu autorizarea pentru realizarea proiectului. În cazul conductei care va prelua gazele din Marea Neagră, iniţiatorul proiectului este Transgaz.

Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, menţionează că proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale „Conducta Ţărmul Mării Negre-Podişor pentru preluarea gazului din Marea Neagră” consolidează rolul strategic pe care compania îl are atât în sectorul infrastructurii energetice europene cât şi naţionale.

„Având în vedere finalizarea conformă şi completă a procesului de autorizare necesar pentru realizarea proiectului de interes comun, a procesului de consultare şi participarea publicului precum şi emiterea Deciziei exhaustive, Transgaz în calitate de iniţiator al Proiectului pentru construirea conductei care preia gazele din Marea Neagră a obţinut astfel dreptul de începere efectivă a lucrărilor de construirea gazoductului. Astfel, compania îşi consolidează rolul şi locul pe care-l are în sectorul infrastructurii energetice europene şi naţionale”, spune Sterian, potrivit News.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...