Ministerul Economiei: Lucrările la BRUA continuă. Termenul de finalizare a rămas neschimbat

Lucrările la proiectul gazoductului BRUA continuă, acestea fiind chiar accelerate, iar termenul de finalizare a rămas neschimbat, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, ministrul Economiei, Niculae Bădălău. 
Economica.net - vin, 03 mai 2019, 15:52
Ministerul Economiei: Lucrările la BRUA continuă. Termenul de finalizare a rămas neschimbat

Declaraţia oficialului român vine în urma unei postări pe o reţea de socializare a lui Cristian Ghinea, deputat USR, în care menţiona că termenul de finalizare al proiectului BRUA a fost amânat cu un an.

„Lucrările la BRUA continuă. Deja avem şi autorizaţiile pentru Podişor – Tuzla. Ele încep în imediata apropiere. Accelerăm BRUA pentru că aşteptăm ca gazul din offshore, respectiv companiile Exxon şi OMV să demareze şi atunci noi trebuie să fim pregătiţi. Foarte mulţi vorbesc, foarte puţini cunosc. Pe de altă parte, nu poţi favoriza Gazprom. Gazprom-ul în interiorul României nu are reţele de gaze, nu are conducte. Cine spune lucrul acesta nu cunoaşte”, a spus Niculae Bădălău, menţionând că termenul de finalizare a rămas neschimbat.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Economiei, termenul de finalizare pentru faza a II-a este după realizarea procedurii de ‘open season’ care este acum în derulare de către Transgaz.

Cristian Ghinea a scris vineri pe pagina sa de Facebook că termenele de finalizare ale proiectului gazoductului BRUA au fost amânate cu un an, iar această decizie nu a fost anunţată public.

„La presiunile ministrului Economiei, Nicolae Bădălău, termenele de finalizare ale proiectului gazoductului BRUA, care ameninţă supremaţia Gazprom în regiune, au fost amânate, deocamdată, cu un an. Ticăloşia este maximă deoarece decizia nu a fost anunţată public. Somez Guvernul României să clarifice situaţia. După blocarea proiectelor de la Marea Neagră este a doua mişcare a Guvernului PSD-ALDE pentru a consolida poziţia energetică a ruşilor în regiune. România riscă să piardă 175 milioane euro, finanţare nerambursabilă de la UE”, a scris Cristian Ghinea pe pagina sa de Facebook.

Proiectul BRUA constă în construirea unei conducte noi de transport gaze care va conecta Nodul Tehnologic Podişor cu Staţia de Măsurare Gaze Horia pe direcţia Podişor-Corbu-Hurezani-Haţeg-Recaş-Horia. Acest nou coridor vizează diversificarea rutelor de transport gaze naturale din regiunea Mării Caspice înspre Europa Centrală, valorificarea unor noi surse de gaze naturale în perimetrele offshore din Marea Neagră, precum şi valorificarea volumelor de gaze naturale aferente acestor surse pe piaţa românească şi europeană şi posibilitatea curgerii fizice bidirecţionale permanente pe interconectările cu Bulgaria şi Ungaria.

Faza I a proiectului BRUA necesită o investiţie totală de 478,6 milioane de euro, iar termenul estimat de punere în funcţiune şi începere operare este decembrie 2019. UE a acordat un grant de 179 de milioane de euro pentru realizarea conductei.

Lucrările la interconectorul BRUA se vor desfăşura pe teritoriul a 11 judeţe din ţară. Noul gazoduct va avea o lungime totală de 550 km şi o capacitate maximă de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria şi 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...