PDL: plăţile pe POSDRU vor fi reluate în martie

Purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu a declarat, luni, legat de întreruperea fondurilor europene pe POSDRU, că este convins că pe parcursul lunii martie "plăţile vor fi reluate", precizând că la şedinţa BPN al PDL a existat o discuţie pe această temă cu ministrul Muncii, informează Mediafax.
Economica.net - lun, 20 feb. 2012, 13:15

Voinescu a ţinut să precizeze că în ultimele zile s-a vorbit despre suspenarea fondurilor europene pe POSDRU, el menţionând că „nu este vorba de o suspendare, ci de o întrerupere”.

Potrivit lui Voinescu, diferenţa dintre suspendare şi întrerupere este foarte mare, „în sensul că întreruperea fondurilor europene este o măsură destul de frecventă de la nivelul Comisiei Europene şi se revine asupra acestei decizii imediat ce lucrurile sesizate a fi în neregulă se îndreaptă”.

„Suspendarea este o măsură ceva mai severă, care durează câteva luni. Suntem în situaţia întreruperii şi suntem convinşi că pe parcursul lunii martie plăţile vor fi reluate, pentru că, după discuţia pe care am avut-o în BPN cu ministrul Muncii, am înţeles că cele mai multe dintre măsuri sunt deja implementate şi se fac eforturi pentru a implementa toate măsurile cerute de structurile de control”, a precizat Sever Voinescu.

El a spus că are şi o veste bună pe linia fondurilor europene şi anume faptul că în domeniul agriculturii au intrat în România 500 de milioane de euro de la 1 ianuarie până în prezent, menţionând că acest lucru „este un vârf de atragere a fondurilor europene pe această dimensiune”.

Directorul general al DG pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul CE va emite, „în zilele următoare”, o decizie de întrerupere a termenului de plată pentru cererile în curs din POSDRU, a anunţat, vineri, reprezentanţa Comisiei Europene în România.

DG EMPL menţionează că, în Raportul anual de control 2011, Autoritatea română de audit a identificat unele deficienţe majore ale sistemului de management şi control al Programului operaţional dezvoltarea resurselor umane. Aceste deficienţe se referă la procedurile de selecţie a proiectelor şi la cele de verificare de prim nivel.

În conformitate cu prevederile Regulamentului pentru fondurile structurale, aceste deficienţe duc la o întrerupere a termenului pentru plata cererilor transmise de statul membru la Comisie pentru o perioadă maximă de 6 luni, precizează sursa citată.

„Ca atare, în următoarele zile, Directorul General al DG EMPL va emite o decizie de întrerupere a termenului de plată pentru cererile în curs. Întreruperea va fi ridicată de îndată ce Autoritatea română de audit confirmă că deficienţele au fost remediate, conform prevederilor Regulamentelor pentru Fonduri structurale. Autoritatea de management a luat toate măsurile necesare în vederea remedierii problemelor semnalate, iar Autoritatea de audit va reanaliza situaţia şi va prezenta noul sau raport la Comisie cât de curând”, menţionează sursa citată.

Conform acestor precizări, întreruperea termenului de plată nu afectează implementarea proiectelor, pentru care Autoritatea de management poate continua să facă plăţi.

„Comisia este încrezătoare că autorităţile române tratează deficienţele semnalate cu seriozitate şi iau masurile ce se impun şi că acestea vor duce la o reluare a plăţilor înainte de expirarea celor şase luni prevăzute de Regulament”, mai menţionează reprezentanţa CE.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) a precizat vineri, într-un comunicat de presă, că a luat act de precizările Direcţiei Generale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din cadrul Comisiei Europene, cu privire la derularea Programului Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane”, şi informează că a luat toate măsurile care se impun pentru remedierea deficienţelor constatate în gestionarea acestui program.

Demnitarul a atras atenţia reprezentanţilor Organismelor Intermediare că neregulile nu vizează un om.

„Este vorba de un întreg management cu probleme ce trebuie corectat. În joc este credibilitatea României. În câteva săptămâni, în cursul lunii martie, o să ne facem temele şi o să remediem celelalte recomandări ale Raportului de Audit”, a mai spus Boghicevici.

Te-ar mai putea interesa și
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian anunță că cinci dintre jurnaliștii săi au fost uciși de un atac al armatei israeliene
Un post de televiziune palestinian afiliat Jihadului Islamic a anunţat joi moartea a cinci dintre jurnaliştii săi, ucişi într-un atac israelian în Fâşia Gaza, armata israeliană susţinând......
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență pe fondul speculațiilor
Avionul azer s-a prăbușit în Kazahstan după o lovitură a unei rachete rusești, spun surse azere. Rusia cere prudență ...
Surse guvernamentale azere au confirmat joi în exclusivitate pentru Euronews că o rachetă sol-aer rusească a provocat ...
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Balcani au rămas fără curent electric de mai multe zile, din cauza ninsorilor puternice
Sute de mii de persoane din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Kosovo sunt lipsiţi de energie electrică de zile întregi din ...
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe ...