Trump anunţă noi sancţiuni asupra sectorului metalelor din Iran

Donald Trump a impus miercuri noi sancţiuni asupra "sectoarelor iraniene ale fierului, oţelului, aluminiului şi cuprului" pentru a întări presiunea asupra regimului de la Teheran şi a ameninţat că va lua noi măsuri dacă Iranul "nu-şi schimbă radical atitudinea", relatează Reuters, AFP şi dpa.
Economica.net - joi, 09 mai 2019, 04:47
Trump anunţă noi sancţiuni asupra sectorului metalelor din Iran

Aceste sancţiuni intervin exact la un an după retragerea Statelor Unite din acordul internaţional încheiat în 2015 privind sectorul nuclear iranian şi într-un moment în care Teheranul a anunţat la rândul său suspendarea a două angajamente luate în cadrul acestui document.

„Politica Statelor Unite constă întotdeauna în a împiedica Iranul să dezvolte o armă nucleară şi rachete balistice intercontinentale şi a contracara întreaga influenţă nefastă a Iranului în Orientul Mijlociu”, a scris preşedintele american în decretul său.

„Datorită acţiunilor noastre, regimul iranian întâmpină dificultăţi în finanţarea campaniei sale de violenţă şi teroare, iar economia sa se scufundă într-o depresiune fără precedent”, a adăugat Donald Trump într-un comunicat.

În opinia sa, noile măsuri punitive ţintesc „principalele surse de venituri din exporturile regimului după petrol”, aflat deja în vizorul Trezoreriei americane. În total, 10% din exporturile acestuia, a precizat el. „A autoriza oţelul şi alte metale iraniene în porturile voastre nu va mai fi tolerat”, a adăugat liderul de la Casa Albă în atenţia altor ţări.

Cu toate acestea, Donald Trump şi-a exprimat speranţa de a se „întâlni într-o zi cu liderii Iranului pentru a negocia un acord şi (…) a oferi Iranului viitorul pe care îl merită”.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...