Ministrul Transporturilor anunţă că la mijlocul anului va fi lansată procedura pentru proiectul „Autostrada Nordului”

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat vineri că anul aceasta va fi lansată procedura pentru proiectul "Autostrada Nordului", respectiv, Drumul Expres "Petea - Satu Mare - Baia Mare", documentaţia pentru reactualizarea studiului de fezabilitate fiind deja în pregătire. 
Economica.net - vin, 10 mai 2019, 17:42
Ministrul Transporturilor anunţă că la mijlocul anului va fi lansată procedura pentru proiectul

„Autostrada Nordului, de la Suceava la Petea, este prinsă în Master Planul pentru Transporturi ca perioadă de implementare 2021 – 2030, aşa cum erau multe obiective pe care noi le-am devansat. În cursul acestui an, prin iulie, august, dăm şi noi drumul la un studiu de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă sau drum expres între Petea şi Baia Mare, ce va fi ne va arăta studiul de fezabilitate. Le promitem oamenilor lucrul acesta acum şi ne şi ţinem de cuvânt”, a spus Cuc.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, au verificat vineri stadiul de execuţie al obiectivelor de investiţii gestionate de Ministerul Transporturilor, aferente judeţului Satu Mare.

În cadrul vizitei de la obiectivul Centura municipiului Satu Mare, ministrul Răzvan Cuc s-a arătat nemulţumit de stadiul lucrărilor şi a transmis antreprenorului că nu va ezita să rezilieze contractul în cazul în care lucrările nu vor avansa vizibil.

„Nu veniţi cu scuze, pentru că sprijinul îl aveţi! N-am nicio ezitare să reziliez contractul, niciuna nu am în cazul în care constructorii nu-şi fac treaba. Ori lucrează cum trebuie, ori pleacă acasă. Eu vreau ca în România să avem infrastructură (…)Vreau ca până la sfârşitul anului să ajungeţi undeva la 70-80%, pentru că puteţi. Nu-mi rămâne decât să vă urez mult succes, mă întorc pe şantier şi sper să nu fi fost doar o mobilizare de conjunctură”, a afirmat şeful de la Transporturi.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...