Ministrul belgian de externe pledează pentru suspendarea vânzărilor de arme către Arabia Saudită

Şeful diplomaţiei belgiene Didier Reynders a pledat vineri pentru suspendarea vânzărilor de arme către Arabia Saudită, invocând suspiciunile care există în legătură cu posibila lor utilizare în conflictul din Yemen, informează AFP. 
Economica.net - sâm, 11 mai 2019, 11:53
Ministrul belgian de externe pledează pentru suspendarea vânzărilor de arme către Arabia Saudită

„Cred că ar fi bine să se suspende contractele de livrări de arme către Arabia Saudită”, a declarat Reynders la postul de radio La Premičre (RTBF), invitând cele trei regiuni ale ţării, şi în special Valonia, să adopte o decizie în acest sens.

În Belgia, aminteşte AFP, atribuirea licenţelor de export fabricanţilor de arme sau de echipamente militare ţine de competenţa guvernelor regionale (Flandra, Valonia şi Bruxelles).

Numai Valonia reprezintă în termeni de locuri de muncă aproximativ trei sferturi din sectorul belgian al armamentului şi în această regiune exporturile către Riad, unul din principalii săi clienţi, sunt deosebit de sensibile. În Valonia se află fabrica de mitraliere şi puşti de asalt FN Herstal.

În opinia lui Didier Reynders, care deţine şi portofoliul apărării în guvernul federal, şeful executivului valon Willy Borsus (provenind din acelaşi partid liberal francofon ca şi el) trebuie să suspende exporturile către Arabia Saudită din cauza conflictului din Yemen. „Este prevăzut în contracte” a subliniat oficialul federal belgian.

Şeful diplomaţiei belgiene a insistat: „de altfel, chiar Willy Borsus a anunţat că dacă există elemente ce demonstrează utilizarea efectivă a armelor într-un conflict în curs de desfăşurare, precum cel din Yemen, trebuie să ne îndreptăm spre aceste suspendări, şi cred că guvernul valon trebuie să o facă”.

Această luare de poziţie survine într-un moment în care ONG-urile belgiene sunt sensibile la continuarea încărcării de arme sau muniţii în portul Anvers de către compania de stat saudită Bahri.

La sfârşitul săptămânii trecute, înainte de a se îndrepta spre portul francez Le Havre, unde s-a trezit în mijlocul unei încurcături politico-judiciare, cargoul Bahri Yanbu realizase o încărcătură la Anvers, potrivit declaraţiilor vămii belgiene, care nu a dat îmsă detalii despre natura încărcăturii de pe vasul saudit. Vineri, cargoul s-a îndreptat spre Spania, fără a acosta în portul francez Le Havre.

Contactat joi de AFP, cabinetul premierului valon Willy Borsus a dat asigurări că Valonia nu a „mai acordat nicio licenţă Arabiei Saudite” după afacerea Khashoggi, „adică din 2 octombrie 2018”, de la dispariţia jurnalistului saudit asasinat. Drama ziaristului a marcat o schimbare de atitudine în rândul mai multor ţări ce exportau arme în Arabia Saudită.

Conflictul din Yemen constitue una din cele mai grave crize umanitare, în urma căruia şi-au pierdut viaţa zeci de mii de persoane.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...