Cum influenţează criza forţei de muncă dezvoltarea parcurilor industriale

Lipsa forţei de muncă a început, încă de anul trecut, să afecteze planurile de dezvoltare ale companiilor din România, în condiţiile în care a fost estimată de Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) la un milion de persoane. Astfel, în condițiile în care populația activă a României s-a redus semnificativ în perioada 1990 - 2018, disponibilitatea forței de muncă și accesul la mijloacele de transport în comun sunt factori critici pentru dezvoltarea hub-urilor industriale.
Răzvan Zamfir - mar, 14 mai 2019, 07:47
Cum influenţează criza forţei de muncă dezvoltarea parcurilor industriale

Conform unui studiu efectuat de Academia de Studii Economice la solicitarea Element Industrial, în perioada 1990-2018, grupele de vârstă de 20-29 de ani și 30-39 de ani au înregistrat un declin de 33,6%, respectiv 19,6%, în timp ce grupa de vârstă de peste 70 de ani are un plus de 64,9%.

Ceea ce ne-a determinat să dezvoltăm în Chitila, pe lângă investițiile finalizate în infrastructură, au fost disponibilitatea forței de muncă din zonă, precum și a mijloacelor de transport ce facilitează accesul angajațiilor în parc”, explică Muler Onofrei, managing partner, Element Industrial.

Compania v finaliza în toamnă prima faze a proiectului industrial Eli Park 1  și va demara lucrările de construcție la faza a doua, în vara acestui an.

„Situația statistică actuală redată în studiu arată că, pe lângă plecarea unui număr foarte mare a românilor în alte țări, natalitatea scăzută, lipsa școlilor profesionale și neadaptarea învățământului la schimbările economice sunt cauzele principale pentru care România se confruntă cu o criză acută a forței de muncă,” spune Ion Anghel, manager Departament Analiza & Evaluare, în cadrul Academiei de Studii Economice.

Potrivit lui Ion Anghel, în cazul parcurilor logistice situate în localitățile limitrofe din București se ajunge la situația în care angajatorii oferă bonus de prezență angajațiilor care lucrează toate cele cinci zile lucrătoare ale săptămânii.

Compania Element Industrial intenționează să dezvolte un portofoliu de proiecte industriale în București și principalele orașe din țară, primul fiind ELI PARK 1, un parc logistic cu o suprafață închiriabilă de 45.000 mp, ce presupune o investiție totală de 25 milioane de euro în zona Chitila-Buftea, ce se prefigurează drept un nou pol logistic de proximitate față de capitală.

Lucrările de construcție la prima fază ce însumează 20.000 mp sunt în grafic, urmând să fie livrate în toamna acestui an. Proiectul logistic este deservit de cateva linii de transport în comun și este localizat la o distanță de 4 km de centura București, cu acces direct la un drum național cu patru benzi, DN 7.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
Update: COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...