Firea, la CET Griviţa: Se lucrează pentru remedierea avariei la apa caldă

Primarul general, Gabriela Firea, i-a asigurat pe bucureşteni că avaria de la CET Griviţa, care a provocat o livrare deficitară de apă caldă, va fi remediată şi că se lucrează pentru normalizarea acestei situaţii într-un timp cât mai scurt.
Economica.net - mie, 15 mai 2019, 15:23
Firea, la CET Griviţa: Se lucrează pentru remedierea avariei la apa caldă

Firea şi primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, s-au aflat miercuri la CET Griviţa pentru a verifica stadiul reparaţiilor la această centrală, după avaria survenită în urmă cu trei săptămâni.

„Deşi CET Griviţa se află în administrarea Primăriei Sectorului 1, în urma sesizărilor primite atât la Primăria Capitalei, cât şi la RADET, am decis să vin la faţa locului, împreună cu primarul Dan Tudorache, pentru a ne asigura că se fac toate demersurile ca centrală să fie repornită cât mai curând posibil, astfel încât să nu mai existe probleme în anumite zone din Capitală cu furnizarea apei calde. Am înţeles că deja se lucrează pentru remedierea avariei şi doresc să îi asigur pe bucureşteni că atât Primăria Capitalei, cât şi RADET şi Primăria sectorului 1 lucrează pentru normalizarea acestei situaţii într-un timp cât mai scurt”, a declarat Gabriela Firea.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti transmis, miercuri, AGERPRES, luna trecută s-a defectat o componentă a turbinei CET-ului, ceea ce a condus la livrarea deficitară a apei calde de consum în anumite zone din Sectoarele 5 şi 6.

„Apa caldă nu a fost furnizată la parametrii optimi în orele de consum maxim începând cu data de 2 mai, din cauza faptului că avaria a coincis cu trecerea de la regimul de iarnă la cel de vară, moment în care 2 dintre cele 4 CET-uri ale Elcen au fost oprite”, se menţionează în comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, directorul CET, Doru Mandrican, a dat asigurări că se depun eforturi pentru repornirea centralei, ţinând cont de faptul că piesa defectă a fost deja achiziţionată, iar în acest moment se execută probe în sistem.

La rândul său, edilul Dan Tudorache a declarat: „Primăria Sectorului 1 a prevăzut bani în buget pentru achiziţia unei turbine noi şi ne pregătim pentru licitaţie, astfel încât anul viitor să nu mai existe probleme la această centrală”.

Pentru preluarea sesizărilor şi reclamaţiilor privind calitatea agentului termic livrat, precum şi a avariilor produse în sistem, cetăţenii au la dispoziţie următoarele numere: RADET – 031.9442 (tarif normal), 0.800.820.002 (tel. verde).

Te-ar mai putea interesa și
Kontron majorează cu peste 75 de milioane lei capitalul subsidiarei sale din România prin conversia unei creanţe
Kontron majorează cu peste 75 de milioane lei capitalul subsidiarei sale din România prin conversia unei creanţe
Capitalul social al Kontron Services România, unul dintre cei mai mari integratori de soluţii IT&C şi IoT din ţara noastră, a fost majorat cu peste 75 de milioane lei prin conversia unei......
Schimb valutar de 1,19 miliarde euro pentru companiile românești la 10 luni din 2024
Schimb valutar de 1,19 miliarde euro pentru companiile românești la 10 luni din 2024
Valoarea totală a tranzacţiilor de schimb valutar efectuate de către companiile româneşti pe una dintre platformele ...
Xiaomi a vândut peste 100.000 de unități din modelul auto SU7
Xiaomi a vândut peste 100.000 de unități din modelul auto SU7
CEO-ul Xiaomi, Lei Jun, a declarat azi că livrările de vehicule electrice din seria SU7 au depășit 100.000 de unități. ...
Poșta Română vrea să închidă toate oficiile poștale. ”Nu sunt profitabile și nu au niciun viitor” – directorul general
Poșta Română vrea să închidă toate oficiile poștale. ”Nu sunt profitabile și nu au niciun viitor” – directorul ...
Poșta Română vrea ca în următorii ani să închidă toate oficiile poștale pe care le deține, spațiile urmând să ...