Alegeri anticipate în Austria, după demisia vice-cancelarului Heinz-Cristian Strache

În Austria vor fi convocate anul acesta alegeri legislative anticipate, după ce partenerul de guvernare al cancelarului conservator Sebastian Kurz, vice-cancelarul lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache, a demisionat în urma publicării unei înregistrări cu camera ascunsă în care acesta accepta finanţare pentru partidul său din partea unei pretinse nepoate a unui oligarh rus, scrie Agerpres.
AGERPRES - Dum, 19 mai 2019, 05:41
Alegeri anticipate în Austria, după demisia vice-cancelarului Heinz-Cristian Strache

„I-am propus preşedintelui (Alexander Van der Bellen) convocarea alegerilor anticipate cât mai curând posibil”, a anunţat Sebastian Kurz în faţa presei. ”Prea mult este prea mult”, a mai spus el, amintind de mai multe scandaluri în care a fost implicată formaţiunea de extremă-dreapta Partidul Libertăţii (FPOe), cu care formaţiunea sa, Partidul Popular Austriac (OeVP), s-a aliat la guvernare după alegerile din 2017, dând acum de înţeles că această alianţă s-a încheiat. 

Scandalul a izbucnit vineri după-amiază, când publicaţiile germane Der Spiegel şi Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video făcută cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza în iulie 2017, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Imaginile îl arată pe Heinz-Christian Strache vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus. Politicianul austriac îi promite acesteia contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu. Mai mult, Strache îi sugerează interlocutoarei sale achiziţia celui mai influent cotidian austriac şi înlocuirea unor ziarişti cu alţii mai apropiaţi de FPOe. 

Strache şi-a dat sâmbătă demisia din postul de vice-cancelar şi din cel de preşedinte al FPOe, dar a acuzat ”o campanie de dezinformare” împotriva sa. Însă el a admis că a căzut cu naivitate în capcana întinsă de nişte ”agenţi provocatori” care l-au invitat la o întâlnire ”stropită cu alcool” într-o vilă în care aceştia instalaseră microfoane şi camere ascunse.

Te-ar mai putea interesa și
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 de cetăţeni, adică 23,29% din numărul celor înscrişi în listele......
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Intrăm într-o nouă eră – Ursula von der Leyen, despre acordul istoric COP29
Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a salutat duminică acordul la care au ajuns ţările reprezentate ...
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai intră în segmentul SUV-urilor electrice cu trei rânduri de scaune cu Ioniq 9
Hyundai Ioniq 9 este primul SUV electric cu trei rânduri de scaune al companiei din Coreea și vizează un segment aflat ...