Vicepremierul Suciu: peste 41% din banii prinşi în buget pentru PNDL anul acesta au fost cheltuiţi

Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) va avea cu siguranţă şi o a treia etapă, acesta fiind "cel mai de succes program guvernamental", a anunţat, luni, vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Economica.net - lun, 20 mai 2019, 14:08
Vicepremierul Suciu: peste 41% din banii prinşi în buget pentru PNDL anul acesta au fost cheltuiţi

„Toţi primarii din ţară ne spun că acest program, gândit şi creat de Liviu Dragnea în 2013, este cel mai simplu de accesat. Pe etapa a doua de PNDL am avut la dispoziţie 30 de miliarde de lei şi am avut solicitări de 70 de miliarde de lei. În total, PNDL-ul are astăzi deschise 12.681 de şantiere în toată ţara. Banii guvernamentali sunt în valoare totală de peste 47 de miliarde de lei, adică 10 miliarde de euro. Peste 70% din această sumă merge în comunităţile rurale, pentru că, am spus-o întotdeauna, există Românie şi în afara municipiilor şi oraşelor şi românii din mediul rural merită să aibă aceleaşi condiţii ca în mediul urban. Niciodată comunităţile din mediul rural nu ar fi putut accesa atâţia bani pentru şcoli, grădiniţe, dispensare, deci tot ce are nevoie un român ca să trăiască decent în mediul rural. Aşadar, cu siguranţă va exista şi o etapă a treia a PNDL”, a declarat vicepremierul.

Totodată, Suciu a precizat că, în prezent, peste 41% din banii prinşi anul acesta în bugetul naţional pentru acest program au fost deja cheltuiţi.

Vicepremierul Daniel Suciu s-a aflat luni la Râmnicu Vâlcea, împreună cu vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda, pentru a semna contractele de finanţare pentru mai multe proiecte din judeţele Vâlcea, Dolj şi Mehedinţi, care au fost depuse în Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Valoarea acestor proiecte este de 70 de milioane de euro, cea mai mare sumă – 49 de milioane de euro – fiind destinată proiectelor din Dolj.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...