Marea Britanie cere aliaţilor NATO să combată mai bine atacurile cibernetice din partea Rusiei

Ministrul britanic de externe Jeremy Hunt va cere joi membrilor NATO să facă mai mult pentru a combate încercările de atacuri cibernetice din partea Rusiei şi va anunţa că a sprijinit 16 state membre să facă faţă unor ameninţări de acest tip, transmite AFP. 
Economica.net - joi, 23 mai 2019, 05:08
Marea Britanie cere aliaţilor NATO să combată mai bine atacurile cibernetice din partea Rusiei

„Estimăm că serviciile de informaţii ruse ţintesc infrastructuri naţionale esenţiale pentru a găsi lacune” urmează să afirme Jeremy Hunt în cadrul unei conferinţe dedicate apărării cibernetice organizată la Londra, cu participarea ambasadorilor Alianţei Nord-Atlantice şi a secretarului general al organizaţiei, Jens Stoltenberg, conform unor fragmente din intervenţia sa, distribuite înaintea începerii evenimentului.

Potrivit şefului diplomaţiei britanice, „în cursul ultimelor 18 luni, Centrul naţional al securităţii cibernetice a transmis informaţii la 16 aliaţi NATO, dar şi altor state din afara Alianţei, despre activităţile cibernetice ale Rusiei în ţările lor”.

Menţionând încercările Moscovei de a se amesteca în alegerile din Ucraina şi SUA, ministrul britanic de externe explică că orice încercare de acest gen „încalcă dreptul internaţional şi justifică un răspuns proporţional”.

„Dispunem împreună de opţiuni pentru a reacţiona la atacurile ce intră sub incidenţa articolului 5″, consideră Jeremy Hunt, făcând referire la articolul din Tratatul NATO care prevede că, în caz de atac asupra unui stat membru, toate celelalte îi vin în ajutor.”Ar trebui să fim pregătiţi să le utilizăm”, adaugă oficialul britanic.

Marea Britanie a acuzat în octombrie Rusia că se află la originea principalelor atacuri cibernetice mondiale din ultimii ani, cum ar fi cele împotriva Partidului Democrat din SUA, a Agenţiei mondiale anti-dopping sau a aeroportului Odessa din Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...