Marmura Residence se va întinde pe o suprafață de 1,5 hectare și cuprinde 5.000 de metri pătrați de spații verzi, 1.700 de metri pătrați, zonă de retail și servicii și spații comunitare.
Unitățile din Marmura Residence, proiect amplasat în Bucureștii Noi, sunt disponibile și accesând FlexAssist, o soluție financiară lansată de Prime Kapital în 2018. Prima etapă de construcție va fi finalizată în primul trimestru din 2021, iar întregul proiect este programat să fie finalizat la sfârșitul aceluiași an.
Prime Kapital a anunțat vara trecută primul său proiect rezidențial, Avalon Estate, care oferă aproximativ 800 de unități rezidențiale în zona de nord a Bucureștiului, în apropierea zonelor de birouri Pipera și Barbu Văcărescu, iar construcţia proiectului va fi demarată în septembrie, deoarece compania vrea să obțină permisele de construcţie pentru întregul proiect.
„În cazul Avalon, vom începe construcția în septembrie 2019. Vrem să obținem aprobările pentru tot proiectul, nu pentru fiecare faza în parte. Campania pre-sale a mers foarte bine și suntem pregătiți să acceleram proiectul. Ceea ce îl face unic este că nu cred că se va putea construi ceva similar în zonă, având în vedere apropierea de zona de birouri din nordul Bucureștiului. Din acest motiv cred că pe viitor va ajunge să fie apreciat ca un proiect premium”, spune Maggie Kitshoff, residential projects director Prime Kapital.
Avalon Estate se întinde pe o suprafață de 8,1 hectare de teren și are mai mult de 2 hectare de spații verzi pentru utilizarea exclusivă a rezidenților.
Complexul rezidențial se va finaliza, cel mai probabil, în 2024, și va dispune de vile, townhouse-uri și apartamente, dar și facilități precum The Club (dotat cu facilități de fitness, piscină exterioară de dimensiuni mari, restaurant etc.) și acces la lac, 1,3 ha de parc cu zone de joacă pentru copii, servicii de securitate 24/7, precum și alei ce nu permit accesul mașinilor, ce au ca scop asigurarea siguranței comunității în cadrul unui concept urban special proiectat.
Avalon Estate, conceput după efectuarea unei cercetări extinse de piață și a unui proces de proiectare de doi ani, vizează în primul rând familiile tinere, cuplurile și profesionștii care lucrează în zona de nord a Bucureștiului.
Locuințele variază per tip, în medie, între 70 și 262 mp suprafață locuibilă.
Prime Kapital a lansat,luna trecută, Silk District, primul său proiect mixed-use din Iași și din România. Complexul va necesita investiții de 200 de milioane de euro.
Silk District, dezvoltat pe fosta platformă Teba din Iași, va avea două componente principale: birouri de categoria A cu o suprafață de aproximativ 100.000 mp și 2.500 de apartamente. În completarea acestora, Silk District va cuprinde spații de retail de 11.700 mp, un hotel de patru stele cu 160 de camere, o clinică de 1.500 mp, servicii, parcuri, zone de agrement și de relaxare, o grădiniță sală de fitness și piscină.