Vânzările totale nete includ vânzările companiilor neconsolidate şi livrările interne către companiile afiliate.
Totodată, compania a încheiat anul fiscal 2018 cu vânzări consolidate în valoare de 2,1 miliarde de lei (452 de milioane de euro) în România, înregistrând astfel o creştere de aproape nouă procente în comparaţie cu anul precedent.
„Pentru acest an, estimăm vânzări mai mari cu până în 10%”, a declarat joi în cadrul conferinţei Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch şi reprezentantul Grupului Bosch în România, care a precizat că grupul va face angajări în România în acest an.
Ţinând cont de provocările tot mai mari din mediul economic în 2019, compania se aşteaptă la o creştere moderată în toate sectoarele de activitate din România în acest an.
De asemenea, numărul angajaţilor Bosch din România a ajuns la aproximativ 7.800, la 31 decembrie 2018, reprezentând o creştere anuală de 19 procente. Compania anunţă angajări, astfel că este de aşteptat ca acest număr să crească în 2019, potrivit News.ro.
„Afacerea Bosch în România s-a dezvoltat, din nou, foarte bine în 2018, în ciuda condiţiilor de piaţă pline de provocări din anul anterior. În 2019, la 25 de ani de la deschiderea subsidiarei sale în România, Bosch continuă să îşi consolideze poziţia solidă în ţară, prin extinderea operaţiunilor”, a adăugat Mihai Boldijar.
Bosch a investit în România aproximativ 555 de milioane de lei (aproximativ 120 milioane de euro) în 2018, în special în dezvoltarea unităţilor de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi Blaj.