El a afirmat că va oferi sprijin guvernamental pentru firmele constructoare care au promis că vor finaliza tronsonul 3C3 chiar în acest an, deşi au la dispoziţie 15 luni pentru execuţie.
„Practic, de astăzi dăm startul lucrărilor în forţă la acest obiectiv de investiţii, pe care antreprenorul şi l-a asumat că-l va termina până la sfârşitul acestui an”, a precizat Cuc la întâlnirea cu presa, pe şantier, în nodul rutier Biharia.
Ministrul a apreciat că, deşi ordinul de începere a proiectării a fost dat pe 18 ianuarie, firmele au terminat mai repede proiectarea, având la dispoziţie patru luni, şi au început lucrul pe 13 aprilie.
„Este foarte important de spus. Mai avem un caz similar şi la Centura Bacăului şi la drumul de mare viteză Piteşti – Craiova, unde tot un antreprenor român a devansat proiectarea cu mai mult de şase luni. Într-adevăr, vremea a fost potrivnică, dar aici nu s-a stat, pentru că s-a lucrat la toate drumurile tehnologice astfel încât să se poată intra masiv, de îndată ce vremea va permite, la terasament şi la autostradă şi au fost aduse cantităţi însemnate de agregate pentru a fi puse în operă la acest obiectiv”, a spus ministrul.
Răzvan Cuc a menţionat că Guvernul României îl va ajuta pe constructor să realizeze acest obiectiv prin programul de accelerare.
„Adică îi vom pune la dispoziţie fonduri suplimentare faţă de valoarea contractului, pentru a putea mări şi capacitatea de lucru, ca să lucreze şi în timpul nopţii şi să-şi aducă utilaje suplimentare. Este un proiect care a pornit pe vremea guvernării PSD, contractul s-a încheiat pe vremea guvernării PSD şi se va finaliza acest tronson 3C3 tot în timpul guvernării PSD”, a spus ministrul Transporturilor.
Secţiunea 3C3 Biharia-Borş din autostrada Transilvania este o lucrare cu un contract în valoare de 134 milioane de lei, semnat în decembrie 2018, ordinul de începere a proiectării a fost primit în ianuarie, iar ordinul de începere a execuţiei a fost primit pe 13 aprilie.
Pe lungimea tronsonului în lucru spre frontiera cu Ungaria, de cinci kilometri, se vor construi în total cinci pasaje, dintre care unul peste autostradă, pe traseul către graniţa cu Ungaria urmând să se amenajeze şi o parcare în proximitatea frontierei.
Termenul de execuţie este de 19 luni, din care primele patru luni au fost pentru proiectare, lucrările fiind executate de o asociere de firme.
Lotul Biharia – Borş (5,35 km) se desfășoară într-o zonă de câmpie, ce se înscrie între localitățile Biharia, Satu Nou și granița româno – maghiară, intersectând la nord de localitatea Biharia drumul național DN 19 (Oradea – Satu Mare), la km 59+614.
La km 59+875 este prevăzut un nod rutier, respectiv nodul Biharia, cu 5 bretele și 3 pasaje. În apropierea acestui nod rutier se află calea ferată CF 402 Oradea – Satu Mare, pe care o intersectează la km 60+066. Traseul aferent lotului 3 se termină la granița româno – ungară, la km 64+450.
Operatorul economic care a câştigat contractul pentru proiectarea și execuția acest lot este ASOCIEREA TRAMECO SA – VAHOSTAV SK AS – DRUMURI BIHOR SA – DRUM ASFALT SRL – EAST WATER DRILLINGS SRL. Valoarea contractului este de 134.221.397,72 LEI fără TVA, echivalentul a 28,5 milioane Euro fără TVA, având un cost/ km de 5,3 milioane euro fără TVA.
În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 19 luni, din care 4 luni pentru activitatea de proiectare și 15 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor ofertată de asocierea declarată câștigătoare este de 10 ani.
sursa foto: Marinul, membru al forumului Asociaţiei Pro Infrastructură)