STB: Numărul autobuzelor va fi suplimentat în zonele Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni cu ocazia vizitei Papei Francisc

Numărul autobuzelor va fi suplimentat în zonele Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni cu ocazia vizitei Papei Francisc, a declarat vineri Andrei Creci, director general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB).
Economica.net - vin, 24 mai 2019, 13:14
STB: Numărul autobuzelor va fi suplimentat în zonele Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni cu ocazia vizitei Papei Francisc

„Având în vedere restricţiile de trafic care vor fi impuse în această perioadă, cu ocazia acestei vizite şi STB a luat anumite măsuri. E vorba în primul rând de nişte devieri factuale a 18 linii de autobuz care sunt afectate de desfăşurarea evenimentului. E vorba de alte autobuze care, având în vedere trecerea coloanei oficiale, vor staţiona între 5 şi 15 minute maxim, dar nu vorbim despre devierea traseului şi mai importat decât asta e vorba despre suplimentarea parcului pe 31 mai, chiar dacă e zi de vineri, pentru că se estimează un număr de 50.000 de participanţi la acest eveniment, iar în cele mai importante puncte de intrare în oraş, adică Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni vor fi suplimentate autobuzele care deservesc STB, astfel încât aceia care sosesc în Bucureşti pentru acest eveniment să fie satisfăcuţi şi să ajungă la destinaţie în condiţii decente”, a spus Creci, la un comandament întrunit la Primăria Capitalei în vederea organizării vizitei Papei Francisc.

Ion Purcărea, reprezentant al DGASMB, a menţionat că această instituţie va lua parte la eveniment cu şase autoutilitare frigorifice prin intermediul cărora se va distribui apă plată pe perioada desfăşurării evenimentului.

„Vom avea patru autoturisme care vor fi folosite de 30 de colegi de-ai noştri constituiţi în echipe mobile de urgenţă socială. Vom avea permanenţă tot timpul la instituţie, de asemenea call center 24 din 24, aş reaminti în situaţii de urgenţă să se folosească numărul 0219524”, a declarat Purcărea.

Primarul general, Gabriela Firea, a precizat că Municipalitatea este deschisă colaborărilor, în cazul în care sunt companii care doresc să contribuie cu donaţii pentru pelerini. „Noi avem asigurată întreaga cantitate de apă plată, dar dacă mai există companii care doresc să contribuie cu donaţii de sticle de apă plată pentru pelerini suntem deschişi colaborărilor şi pot lua legătura cu DGASMB (…). Am primit telefoane, sunt anumite companii, anumite supermarketuri care vor să asigure pentru pelerini nu doar apă plată, ci şi sandvişuri”, a afirmat Firea.

Ea a adăugat că Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic va arbora două steaguri pe Arcul Triumf – unul al României şi celălalt al statului Vatican.

Ciprian Miron, director general al Poliţiei Capitalei, a informat că măsurile de securitate sunt ample, Poliţia Capitalei participând cu aproape 2.000 de poliţişti la această misiune. Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a menţionat că aproximativ 1.700 de jandarmi operativi au fost mobilizaţi pentru ziua de 31 mai.

Orlando Cătălin Şchiopu, inspector-şef al ISU Bucureşti-Ilfov, a declarat că instituţia va fi implicată în plan operativ cu peste 400 de ofiţeri şi subofiţeri şi peste 80 de mijloace de intervenţie.

„Avem 24 de linii de gardă de specialitate, plus patru linii de gardă pentru consolidarea acestora”, a afirmat Daniela Blîndu, director general al ASSMB.

Aurelian Bădulescu, viceprimar al Capitalei, a spus că evenimentul vizează două activităţi importante şi anume la ora 17.00, la Catedrala Ortodoxă, unde patriarhul BOR împreună cu Sanctitatea Sa vor rosti împreună rugăciunea Tatăl Nostru şi ulterior la ora 18.10, în Catedrala Sf. Iosif, unde Sfântul Părinte va oficia o slujbă.

Te-ar mai putea interesa și
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat în Marea Roşie, precizând că sunt în curs de desfăşurare......
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.