Piaţa rezidenţială, între „construieşte şi vei vinde!” şi scăderea cu 8% a vânzărilor

2019 ar putea aduce noi recorduri absolute de livrări, dezvoltatorii având în lucru un număr ridicat de proiecte, fie că vorbim de construcții efective sau de creionarea ultimelor detalii pentru proiecte care ar urma să fie lansate în 2020. Acestea ar putea constitui ingredientele pentru o furtună perfectă, însă există în continuare și numeroase premise pentru o evoluție pozitivă în 2019, asta după ce 2018 s-a apropiat de recordurile din 2009-2009, când s-au livrat 67.000 de unități, respectiv 62.500. Anul trecut, s-au livrat aproape 35.000 de locuințe în mediul urban, în creștere cu aproape 20% față de 2017.
Răzvan Zamfir - Dum, 02 iun. 2019, 08:01
Piaţa rezidenţială, între

Cea mai mare parte a acestor locuințe au fost livrate de către dezvoltatori în cele mai mari șapte piețe rezidențiale din România: București, Cluj – Napoca, Timișoara, Constanța, Sibiu, Iași și Brașov.

Datele SVN România arată că în fiecare din aceste orașe și în localitățile limitrofe se finalizează anual peste 2.000 de unități, cu excepțiile București și Cluj – Napoca, singurele piețe unde dezvoltatorii livrează peste 5.000 de locuințe în fiecare an.

Din celelalte orașe reședință de județ din România, doar Oradea are potențialul de a trece în viitorul apropiat de 1.000 de locuințe finalizate anual, în timp ce Craiova, Târgu–Mureș, Pitești și Ploiești sunt singurele orașe în care se pot preda anual mai mult de 500 de locuințe potrivit ritmurilor actuale de livrări. 

Scade numărul de tranzacții

Dacă livrările și-au păstrat tendința ascendentă și în 2018, pe fondul evoluțiilor pozitive din perioada 2014 – 2017, numărul de tranzacții încheiate la nivel național a scăzut cu aproape 8% față de anul anterior. 

Evoluțiile negative lunare s-au înregistrat în special în al doilea semestru al anului 2018, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), singura mare piață rezidențială care nu a înregistrat o scădere a tranzacțiilor fiind Brașovul. Scăderea tranzacțiilor din a doua parte a anului 2018 poate fi explicată în special printr-un sentiment general de incertitudine și așteptare, pe fondul majorării rapide a dobânzilor cauzată de creșterea indicatorului ROBOR, climatul general economic fiind însă unul pozitiv.

Datele SVN România arată că valoarea ratei mediei lunare pentru achiziționarea unui apartament nou cu două camere în București a crescut cu circa 30% în decurs de 18 luni, între iulie 2017 și finalul lui 2018, în timp ce salariul mediu pe economie s-a majorat cu aproape 20% în aceeași perioadă.

Veniturile se păstrează la un nivel satisfăcător, raportul dintre salariul mediu si rata medie este printre cele mai bune din ultimii ani și există în continuare segmente de piață și zone unde cererea depășește oferta existentă. 

Dar, „construiește și vei vinde” nu va mai fi însă și în 2019 deviza după care piața rezidențială locală va funcționa. Dezvoltatorii vor trebui să își întocmească planurile de business mult mai temeinic, să livreze produse cu adevărat calitative, adaptate corect segmentului de cerere țintit și să aibă o strategie de vânzări perfect realizată, adesea foarte flexibilă la schimbările repetate din piață. 

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...