Conpet îşi majorează capitalul social de aproape patru ori, la 130,33 milioane lei

Acţionarii transportatorului naţional de ţiţei Conpet Ploieşti vor să majoreze capitalul social al companiei de aproape patru ori, de la 28,56 milioane lei în prezent la 130,33 milioane lei, decizia urmând a fi luată în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din 4 iulie, scrie News.ro.
Economica.net - joi, 30 mai 2019, 06:57
Conpet îşi majorează capitalul social de aproape patru ori, la 130,33 milioane lei

Astfel, pe ordinea de zi se va vota „aprobarea majorării capitalului social cu valoarea maximă de 101.763.954 lei reprezentând aport în natură (terenurile) în valoare de 59.751.935 lei şi numerar în valoare de 42.012.019 lei, de la valoarea actuală de 28.569.842 lei la valoarea de maxim 130.333.797 lei prin emiterea unui număr maxim de 30.837.562 acţiuni noi, nominative, dematerializate, la un preţ de 3,3 lei/acţiune, egal cu valoarea nominală, fără primă de emisiune”, arată un document publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), scrie News.ro.

Din numărul total de acţiuni, 18.106.647 acţiuni noi în sumă de 59.751.935 lei reprezintă aportul în natură al Ministerului Energiei cu terenurile în suprafaţă totală de 554.537,61 mp care fac obiectul celor 48 de certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru care Conpet a obţinut în perioada 2001-2005 certificate de atestare a dreptului de proprietate.

Alte 12.730.915 acţiuni noi în sumă de 42.012.019 lei vor fi oferite, în cadrul exercitării dreptului de preferinţă, spre subscriere în schimbul aportului în natură al statului român prin reprezentant Ministerul Energiei celorlalţi acţionari ai Conpet, respectiv persoanelor care au calitatea de acţionar la data de înregistrare, în vederea menţinerii cotelor de participaţie deţinute în cadrul societăţii la data de înregistrare.

„Acţiunile noi vor fi oferite pentru subscriere la valoarea nominală, respectiv 3,3 lei/ acţiune fără primă de emisiune”, se mai arată în document.

Compania are o capitalizare de 690,87 milioane lei şi are aproape 1.700 de angajaţi.

Compania Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deţine 58,71% din acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru cele zece sonde de exploatare din perimetru sunt derulate conform......
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...