Trei companii de IT au închiriat 6.500 mp de birouri în Cluj-Napoca

Două companii IT americane și una britanică au închiriat 6.500 mp în trei clădiri de birouri din Cluj-Napoca, într-o tranzacție intermediată de Cushman&Wakefield Echinox.
Răzvan Zamfir - joi, 30 mai 2019, 09:48
Trei companii de IT au închiriat 6.500 mp de birouri în Cluj-Napoca

Cele trei companii ocupau birouri cu o suprafaţă de circa 3.000 de metri pătraţi, astfel ca mutarea în noile spaţii le va permite să se extindă, având potenţial să îşi dubleze echipele locale.

Riverbed Technology, companie cu sediul central în San Francisco, având peste 2.400 de angajaţi în 50 de birouri din întreaga lume, a închiriat un spaţiu de 1.400 de metri pătraţi în clădirea Advancity Offices, în care îşi va muta activitatea din vara acestui an, iar Analog Devices, companie cu sediul central în Norwood, în apropiere de Boston, cu afaceri de peste 5 miliarde de dolari pe an, a închiriat aproape 1.200 de metri pătraţi în clădirea UBC Riviera dezvoltată lângă centrul comercial Iulius Mall Cluj.

Cea de-a treia companie cu sediul central în Marea Britanie a închiriat un spaţiu de 4.000 de metri pătraţi într-o altă clădire modernă aflată în dezvoltare în centrul oraşului.

„Cluj-Napoca rămâne oraşul din afara Capitalei cu cel mai mare potenţial de absorbţie atât a companiilor nou intrate în România, cât şi a companiilor care au în plan o extindere, având cel mai mare stoc de spaţii de birouri moderne din ţară. Cea mai mare parte a clienţilor continuă să fie din sectorul de IT&C, aproape toate cererile pe care le procesăm fiind din zona aceasta. Ca şi locaţii, cererile sunt concentrate pe zona de centru, mai ales că nu există fluctuaţii mari ale nivelului de chirie, acesta fiind în jur de 14 – 14,5 euro/mp/lună atât pentru clădirile din centru, cât şi pentru imobilele din centru-est şi centru-vest”, spune Monica Vasile, director, Office Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

Cluj-Napoca este cea mai mare piață de birouri din afara Bucurestiului, cu un stoc de aproximativ 300.000 de metri pătrați. În condiţiile în care, la o populaţie de 325.000 de locuitori, oraşul are peste 68.000 de studenţi şi cursanţi înscrişi în instituţii de învăţământ superior, piaţa forţei de muncă este foarte activă, companiile fiind într-o continuă căutare de tineri profesionişti. De altfel, cu un salariu mediu net de 682 de euro/lună, Clujul ocupă a doua poziţie la nivel naţional, după Bucureşti (793 euro/lună), potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...