„Piața trotinetelor electrice a crescut foarte mult și practic a explodat peste noapte. Vânzările au fost ajutate și de firmele care oferă servicii de închiriere. Dar cum profilul românului este de a fi proprietar, la fel ca în cazul sectorului imobiliar, mulți preferă să le cumpere. Încep cu trotinete mai ieftine, de 1.000 de lei, iar mai apoi se reprofilează pe modele mai scumpe, dar mai fiabile”, a spus Mihai Pătrașcu.
El a estimat că vânzările ecoMAG din acest an vor ajunge la aproximativ 25 milioane de euro, din care 10% vor fi reprezentate de trotinetele electrice.
În prezent, evoMAG listează 150 de modele de trotinete electrice de la 30 de producători, cu prețuri ce variază între 1.000 de lei și 12.000 de lei.
Evoluția este cu atât mai importantă cu cât trotinetele electrice au fost introduse în portofoliul sellerului începând cu jumătatea anului trecut, alături de biciclete electrice, hoverboard-uri, skateboard-uri electrice și monocicluri electrice, inaugurând practic categoria de „vehicule electrice”.
Potrivit lui Pătrașcu, piața vehiculelor electrice din România se ridică la un volum de circa 40.000 de unități pe an, din care aproximativ 70-80% sunt trotinetele electrice. Cel mai bine vândut model din România este Xiaomi M365, la un preț de 1.900-2.000 de lei și reprezintă aproximativ 30% din piață.
„Din totalul pieței de vehicule electrice, în jur de 70-80% sunt trotinete, dar preconizez că în următorii trei ani bicicletele electrice vor exploda. Momentan sunt încă scumpe, de aceea se vând mai bine trotinetele”, a precizat reprezentantul evoMAG.
Circa 20% dintre români intenționează că cumpere o trotinetă electrică până la finalul acestui an, potrivit unui sondaj realizat în mediul online la solicitarea evoMAG. Decizia de cumpărare vine pe fondul utilității mari a produsului și ca răspuns la traficul aglomerat din marile orașe din România.
Bugetul alocat de români pentru achiziția unei /sport-fitness-vehicule-electrice-trotinete-electrice/” trotinete electrice este în creștere, consumatorii fiind dispuși să cheltuiască, în medie, 2.000 de lei, potrivit datelor evoMAG.
„Cererea mare și în continuă creștere pentru trotinetele electrice a făcut ca acestea să fie produsele cu cea mai mare ascensiune a vânzărilor în ultimul an. De aici și interesul nostru de a-i aduce împreună, pe evoMAG.ro, pe toți furnizorii și producătorii de trotinete electrice prezenți pe piața din România, reușind astfel să le oferim clienților cea mai mare și diversă gamă de trotinete electrice din România”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evoMAG.
Cât privește profilul clienților pentru trotinetele electrice, acestea sunt achiziționate cu precădere de bărbați (reprezentând 80% dintre cumpărători), cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, care fie sunt pasionați de mișcare și activități în aer liber, fie vor să găsească o alternativă la aglomerația din marile orașe și să economisească timp în trafic.
În mod obișnuit, clienții care își doresc o trotinetă electrică încep prin a achiziționa produse mai ieftine, vehiculele electrice reprezentând o categorie de produse relativ nou introdusă pe piața din România. Astfel, clienții optează inițial pentru un model dintr-o categorie de preț mai scăzut, pentru că își doresc să beneficieze de avantajele pe care le oferă o trotinetă electrică, precum ușurință în deplasare și manevrabilitate, rapiditate, autonomie etc., însă nu sunt dispuși la investiții mai mari. Ulterior achiziționează trotinete electrice mai scumpe, care oferă autonomie mai mare, sunt mai confortabile și mai ușoare.
De ce țin cont românii atunci când achiziționează o trotinetă electrică:
* Autonomia trotinetei,
* Dimensiunea acesteia,
* Design,
* Cât de rapid accelerează,
* Puterea motorului,
* Frâne,
* Timpul de încărcare
* Dotări (claxon, oglinzi, lumini).
De asemenea, tot mai multe firme încep să cumpere flote de trotinete electrice, în special cele care activează în domenii precum food delivery, logistică, sau companiile care investesc în instrumente de creștere a productivității angajaților, etc.
evoMAG este una dintre cele mai importante companii din industria de comerț electronic din România. Magazinul online comercializează peste 170.000 de produse din domeniile IT&C, electrocasnice, auto, de îngrijire personală, sport & fitness, asigurări şi produse destinate nou-născuților.