Epopeea celui mai mare contract de cale ferată continuă la Tribunalul Bucureşti: Alstom a depus o nouă contestaţie

La doi ani şi jumătate de la lansarea licitaţiei, CFR SA mai are de aşteptat până la semnarea celui mai mare contract de modernizare cale ferată, respectiv cel pentru subsecţiunile Braşov – Apaţa şi Apaţa – Caţa. Şi asta pentru că Alstom a depus o nouă contestaţie, la Tribunalul Bucureşti, unde acuză compania de stat că îi favorizează pe rivalii de la Strabag, desemnaţi iniţial câştigători ai mega-contractului la 3,1 miliarde de lei (660 milioane de euro).
Anemona Andone - Dum, 02 iun. 2019, 14:48
Epopeea celui mai mare contract de cale ferată continuă la Tribunalul Bucureşti: Alstom a depus o nouă contestaţie

Pe 5 iulie 2018, CFR Infrastructură anunţa că a desemnat Asocierea BRASIG Strabag -Swietelsky câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, aflate pe secţiunea Braşov – Sighişoara, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h.

Oferta financiară a Asocierii BRASIG Strabag – Swietelskya fost de 3,14 miliarde de lei, fără TVA.

Alstom a contestat însă rezultatul licitaţiei, iar Curtea de Apel Bucureşti a obligat apoi CFR Infrastructură să reevalueze ambele oferte, adică ale Alstom şi Strabag.

În cadrul procesului de reevaluare a ofertelor, Alstom a depus însă o contestaţie la Tribunalul Bucureşti. Gigantul francez cere să fie anulată o solicitare de clarificare transmisă companiei de către CFR SA în data de 6 mai 2019.

Alstom susţine în contestaţie că „întrebarea de clarificare este nelegală” şi că asocierea declarată câştigătoare a avut un preţ cu 40 de milioane de euro mai mare decât al său.

Mai departe, Alstom acuză CFR SA că prin modul în care a reevaluat ofertele a încălcat principiul tratamentului egal şi că s-a transformat în apărătorul intereselor ofertantului concurent.

„Strabag a trimis nişte documente la CFR prin care le „demonstrează” că Alstom nu ar respecta cerinţa de calificare privind experinţa similară, iar acum CFR le-a cerut să clarifice aspectul asta, deşi în etapa de evaluare tehnică (plus DUAE), nu au avut nicio obiecţie şi totul a fost acceptabil”, explică şi un membru al forumului Asociaţiei Pro Infrastructură.

CFR SA a lansat pe 6 decembrie 2016 licitaţia deschisă pentru reabilitarea tronsonului feroviar Braşov – Sighişoara pe secţiunile Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara. Valoarea totală estimată a contractului este de 3,1 miliarde lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în proporţie de 85%, iar cofinanțarea în proporţie de 15% de la bugetul de stat.

În data de 23.08.2017 s-a încheiat procesul de depunere în SEAP a ofertelor aferente acestui obiectiv. Au fost depuse 5 oferte de către următorii operatori economici:

– IC Ictas Insaat Sanayi ve Ticaret A.S.;
– Impreza Pizzaroti& C SpA Italia S.p.A.;
– S.C. Alstom Transport S.A.;
– Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A.;
– STRABAG A.G.

Proiectul de reabilitare pe aceste două secţiuni Brasov-Apaţa şi Caţa – Sighişoara cuprinde o gamă variată de lucrări de infrastrutură şi suprastructură feroviară: terasamente linii C.F, consolidări, poduri şi viaducte, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, drumuri, linie de contact, trafic feroviar, sistem de informare a călătorilor, energoalimentare, telecomunicaţii, comunicaţii pentru semnalizare, fibră optică, supraveghere video, arhitectură, rezistenta, instalatii electrice, instalatii sanitare, instalaţii termoventilaţie, apărări de maluri, semnalizare, protecţia mediului.

Pe acest traseu se afla 11 puncte de secţionare, toate centralizate electrodinamic (CED) – patru staţii de cale ferată, 15 halte, două noduri de cale ferată principale şi un tunel dublu de 660 m lungime.

Te-ar mai putea interesa și
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul acesteia în Ucraina, a declarat vineri Guvernul sud-coreean, citat de DPA,......
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...