„Am asistat la un prim trimestru mult mai bun decât în 2018, când în primele trei luni nu s-au înregistrat tranzacții majore. Într-adevăr, tranzacția celor nouă centre comerciale ale Prime Kapital este una dintre cele mai mari vânzări de portofoliu din ultimii ani. Totuși, faptul ca aceasta a dominat primul trimestru la nivelul pieței arată o anumită fragilitate a acesteia, dar și o oportunitate de creștere”, spune Răzvan Iorgu, Managing Director al CBRE România.
Transformările și tendințele care se manifestă în țările de regiune vor influența puternic piața locală și în 2019. Cel mai mare volum al investițiilor din Europa Centrală și de Est (ECE) a fost înregistrat în T1 de Cehia, cu 963 milioane de euro, urmată de Austria, cu 829 milioane de euro. În ceea ce privește repartizarea investițiilor din ECE în funcție de sector, spațiile de birouri conduc clasamentul, având o pondere de 55% din totalul investițiilor, în primele trei luni din 2019. La o distanță semnificativă se află investițiile care au vizat hoteluri (18%), precum și cele de pe segmentul de retail (15%) și industrial (6%). Cea mai mică pondere la nivel investițional este de 3% și o au proiectele de tip mixed-use și rezidențial, tendință care persistă de cinci ani.
„O schimbare notabilă, care a fost anunțată de anul trecut, este decizia unor investitori tradiționali, ca Globalworth și NEPI Rockcastle, de a se concentra și pe alte piețe, cum este Polonia. Astfel, rămâne loc pe piața locală pentru investitori noi, atât români cât și din regiune, care vor aduce un suflu nou pe piață. Estimăm că nivelul investițiilor va crește, în special pe segmentele de birouri și industrial”, explică Răzvan Iorgu.
În România, randamentul prime (randamentul înregistrat de proiectele de clasă A, din zonele cel mai bine cotate) a scăzut atât în sectorul spațiilor comerciale, unde a ajuns la 6,5%, cât și pentru spațiile de birouri (7%) și industriale (7,75%). Cu toate acestea, pe plan local au fost raportate cele mai ridicate valori ale acestui indicator din ECE, semn că piața autohtonă mai are loc pentru creștere.