Băsescu: Nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi cu salariile

Salariile şi pensiile nu se reduc. Anunţul a fost făcut de preşedintele Traian Băsescu după întâlnirea cu oficialii Fondului Monetar Internaţional, reprezentanţii Comisiei Europene şi cei ai Băncii Mondiale. Preşedintele s-a arătat optimist în privinţa economiei româneşti, pentru anul viitor. Şeful Statului a anunţat că bugetul statului pe 2012 se va construi pe un deficit de 1,9% din PIB.
Economica.net - joi, 03 nov. 2011, 17:57

Traian Băsescu a prezentat într-o declaraţie de presă, principalele teme de discuţie de la Cotroceni, după întâlnirea cu delegaţia FMI, BM şi CE.

S-a discutat despre o creştere a PIB-ului pentru 2012 situată între 1,7% şi 2,7%. Pentru 2011 se menţine o estimare a creşterii care nu va fi mai jos de 1,5%. Creşterea ar putea fi ceva mai mare, de peste 2%, dar aceasta este o estimare personală”, a declarat Traian Băsescu.

„Deficitul de cont curent se va menţine sub 5% din PIB şi în 2012. Bugetul va fi construit pe un deficit de 1,9% din PIB, dar există totuşi posibilitatea de a se ajunge până la o marjă de 2,5% din PIB pe cash, ceea ce înseamnă 3% pe ESA. Deşi se merge pe un deficit de 1,9%, problema este finanţarea acestui deficit, de aceea acest procent este esenţial”, a completat şeful statului.

Acesta a mai spus că în urma discuţiei cu FMI, BM şi CE, concluzia este una foarte clară, şi anume că România are resurse interne de creştere a veniturilor în zona energiei, în sectorul transporturilor şi prin optimizarea funcţionării sistemului de sănătate.

Traian Băsescu a mai declarat că nu se vor reduce cheltuielie cu pensiile şi salariile, lucru agreat de Guvern, FMI, BM şi CE. „S-a convenit cu „troica” că putem să extindem deficitul. Cert este că nu se vor reduce cheltuielile cu pensiile şi cu salariile”, a precizat acesta.

„Este exclus ca România să intre într-un derapaj. România este în siguranţă dacă se menţine în acordul cu FMI, UE şi Banca Mondială. Sper că România va avea o creştere economisă peste media de creştere din UE”, a mai spus oficialul.

În final, şeful statului a adăugat că România trebuie să fie extrem de corectă cu angajamentele luate. „Demagogia anului electoral nu are ce căuta în guvernarea din 2012. Este esenţială prudenţa, ar fi păcat ca pentru nişte voturi să fie batjocorit efortul uriaş pe care l-au făcut românii în 2010 şi 2011″, a conchis el.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale se află în România în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie pentru a treia evaluare a acordului stand-by.

Preşedintele Băsescu a avut şi duminică, la Cotroceni, o întâlnire cu delegaţia FMI, BM şi CE. La finalul acesteia, şeful statului a apreciat că se va înregistra o creştere economică de 3% în trimestrul 3 din 2011 faţă de trimestrul 3 din 2010, menţionând că cele mai importante creşteri se înregistrează în agricultură – 12%, construcţii – 10% şi turism – 19%. Preşedintele a spus că aceste creşteri nu justifică niciun optimism exagerat sau nicio demagogie.

Delegaţia FMI a discutat miercuri la Guvern cu reprezentanţii Coaliţiei, iar vineri are programată o întâlnire cu liderii USL.

Te-ar mai putea interesa și
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat că investighează un petrolier care a părăsit un port rusesc pentru......
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul asupra Canalului Panama (Video)
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a nominalizat pe comisarul comitatului Miami-Dade, Kevin Marino Cabrera, ca ambasador ...
Armata israeliană și-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza, cea ce a dus la numeroase victime în rândul civililor – New York Times
Armata israeliană și-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza, cea ce a dus la numeroase ...
Armata israeliană şi-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza pentru a le permite comandanţilor ...