Udrişte (Club Feroviar): România este pe locul 26 din 28 în UE la infrastructură feroviară, pentru că Malta şi Cipru nu au căi ferate

România se plasează pe locul 26 din 28 de ţări ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte infrastructura feroviară, pentru că următoarele două ţări din clasament, Cipru şi Malta, nu au căi ferate, a declarat marţi preşedintele onorific al Club Feroviar, Octavian Udrişte.
Economica.net - mar, 04 iun. 2019, 14:25
Udrişte (Club Feroviar): România este pe locul 26 din 28 în UE la infrastructură feroviară, pentru că Malta şi Cipru nu au căi ferate

„Şi noi – Clubul Feroviar şi Asociaţia Inginerilor Feroviari, AGIR, Academia de Ştiinţe Tehnice, toţi încercăm să convingem autorităţile să se întoarcă cu faţa spre calea ferată, pentru că am rămas în coada Europei. O spune toată lumea, şi tabloul de bord publicat de DG MOVE (Direcţia Generală pentru Transport a Comisiei Europene, n.red.) ne situează pe locul 28 la toate sistemele de transport analizate – feroviar, rutier, naval, aerian şi transportul public, cu 30 de criterii şi cu puncte: suntem pe ultimul loc. La infrastructură feroviară am câştigat două locuri, suntem pe locul 26, pentru că Malta şi Cipru n-au căi ferate. Trebuie să părăsim ultimul loc”, a arătat preşedintele onorific al Club Feroviar, la expoziţia feroviară InfraTRANS 2019.

Acesta a amintit că în ultimii 30 de ani în România nu a fost electrificat nici măcar un kilometru de cale ferată.

„Avem multe de făcut în ţara românească în domeniul feroviar. Nu vreau să vă indispun, că suntem într-un moment festiv, dar vă amintesc totuşi că în 30 de ani nu am electrificat un kilometru de cale ferată, că ritmul de modernizare este lent, că în ritmul ăsta numai pentru coridorul IV ne mai trebuie încă vreo 15 ani, iar pentru toată reţeaua TEN-T Comprehensive, reţeaua Rin-Dunăre, cale de aproape 5.500 de kilometri, ne trebuie aproape 200 de ani”, a estimat Octavian Udrişte.

Reprezentantul Club Feroviar a amintit că sporirea utilizării transportului public feroviar scade numărul deceselor din accidentele rutiere.

„Probabil că trebuie să facem o schimbare undeva în mentalitatea noastră, să ne organizăm mai bine, pentru că, aţi văzut, am schimbat clima, iar calea ferată e unul din sistemele cele mai avantajoase şi din punct de vedere al mediului, nu mai spun energetic, nu mai spun de siguranţă. Suntem pe primul loc în Europa la accidentele rutiere, cu 95 de decedaţi la 1.000.000 de locuitori, faţă de 51 de victime – media europeană. Trebuie să facem ceva! Cartea Albă spune: transferaţi cât mai multă marfă şi călători de pe şosele pe calea ferată. Trebuie să înmulţim staţiile intermodale, că nu le avem, alea de la CFR Marfă nu sunt utilizabile, s-au degradat, trebuie făcut ceva”, a încheiat Octavian Udrişte.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...