Avertisment Gartner: platformele blockchain folosite acum vor fi depăşite tehnologic în 18 luni şi vor trebui schimbate

Compania de cercetare Gartner avertizează că 90% din implementările actuale ale platformei de blockchain ale companiilor vor trebui înlocuite în următoarele 18 luni pentru a rămâne competitivă, sigură și pentru a evita uzura. La nivel mondial IDC estimează că, numai în 2019, companiile vor cheltui trei miliarde de dolari pentru a integra tehnologia blockchain în afacerile lor, în creştere cu 88,7%, față de 1,5 miliarde de dolari cheltuite pe această tehnologie în 2018.
Lidia Neagu - mie, 05 iun. 2019, 18:27
Avertisment Gartner: platformele blockchain folosite acum vor fi depăşite tehnologic în 18 luni şi vor trebui schimbate

Directorul principal al companiei, Adrian Lee, a declarat că natura fragmentată a industriei înseamnă că tehnologia implementată de unele companii riscă să devină depășită sau nesigură până în 2021.

Lee a declarat, de asemenea, că vânzătorii de blockchain utilizează adesea mesaje de marketing care nu reușesc să răspundă nevoilor unei companii – iar managerii devin confuzi cu privire la modul în care funcționează platformele descentralizate și dacă ar adăuga un beneficiu net pentru operațiunile lor.

„Mulţi CIO-uri supraestimează capabilitățile și beneficiile pe termen scurt ale blockchain-ului ca o tehnologie care îi ajută să-și atingă obiectivele de afaceri, creând astfel așteptări nerealiste atunci când evaluează ofertele de la vendorii de blockchain și furnizorii de servicii”, a spus Adian Lee.

Citeşte şi: Un startup românesc a furnizat tehnologia blockchain în cadrul celui mai mare exerciţiu medical din istoria NATO

Executivul Gartner a spus că, în cele din urmă, acest lucru dă bătăi de pentru departamentele de IT din companii, deoarece acestea trebuie să decidă care tehnologie blockchain ar fi cea mai potrivită pentru afacerea lor.

Piaţa de Blockchain este fragmentată

În prezent, piața platformei de tip blockchain este compusă din oferte fragmentate care se suprapun adesea sau sunt utilizate într-un mod complementar, astfel că managerii companiilor au de făcut alegeri tehnologice neclare.

„Vânzătorii de platforme de tip blockchain utilizează în mod obișnuit mesaje care nu au legătură cu cazurile de utilizare și beneficiile afacerii unui cumpărător țintă. De exemplu, „tranzacții” a fost termenul cel mai menţionat în legătură cu blockchain, urmat de „securizată” și „securitate”. În timp ce acestea pot fi funcții ale tehnologiei blockchain, cumpărătorii sunt încă confuzi în legătură cu modul în care sunt îndeplinite aceste funcții sau ce beneficii aduce blockchain-ul în comparație cu procesele existente”, a spus Lee.

Lee a prezis că fragmentarea va crește doar în industria blockchain în următorii ani – și în loc de gândire comună, standardizare și unificare, se va dezvolta un sistem multiplatformă. Drept urmare, Gartner nu se așteaptă ca o singură platformă de blockchain să domine piaţa din prezent şi până în 2024.

Cu toate acestea, deoarece interesul companiilor pentru tehnologia blockchain crește, numărul de furnizori de platforme continuă să crească cu mai mulți participanți noi. „Datorită lipsei unui consens al industriei cu privire la conceptul de produs, setul de caracteristici, cerințele de bază și piața țintă, nu ne așteptăm ca în următorii cinci ani să existe o singură platformă dominantă de blockchain. În schimb, ne așteptăm să apară o lume multiplatformă”, a spus explicat Lee.

Evoluția rapidă a pieței platformelor de blockchain

Până în 2025, valoarea adăugată de blockchain activității comerciale va crește cu puțin peste 176 miliarde de dolari, apoi va depăși 3,1 trilioane de dolari până în 2030, potrivit unei estimări recente a companiei Gartner.

„Managerii de produse ar trebui să se pregătească pentru o evoluție rapidă, o uzură timpurie, un peisaj competitiv schimbător, consolidarea viitoare a ofertelor și potențialul eșec al tehnologiilor / funcționalității în stadiu incipient pe piața platformelor de blocuri”, a adăugat Lee.

Citeşte şi: Oracle: Peste 50% dintre companii vor folosi blockchain în următorii trei ani

Începând cu luna februarie, Gartner a avertizat companiile să rămână pentru moment departe de blockchain, cercetătorul David Furlonger susținând că nivelul de maturitate al industriei înseamnă că există o serie de provocări care trebuie abordate înainte ca firmele să poată utiliza în mod confortabil această tehnologie la scară largă.

Cu toate acestea, în aprilie, compania a estimat că 20% dintre primii zece retaileri alimentari din lume vor folosi tehnologia blockchain până în 2025.

Tehnologia blockchain permite unor părți separate să inițieze tranzacții sigure, fără a fi nevoie de un intermediar. Caracteristicile cheie ale tehnologiei blockchain includ mecanisme care permit părților participante să identifice cu certitudine data și originea inserării datelor pentru fiecare bloc al lanțului.

În plus, înregistrările datelor în lanțul de blocuri sunt imuabile, ceea ce înseamnă că, odată inserate în lanț, ele nu mai pot fi modificate sau șterse. Utilizatorii au, de asemenea, acces verificat la lanțul de blocuri de date, iar sistemele blockchain conțin funcții automate care permit executarea unor contracte inteligente odată ce anumite criterii au fost îndeplinite, se arată şi într-un raport al Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Ursula von der Leyen anunță că țările afectate de inundații vor primi un ajutor de 10 miliarde de euro
Ursula von der Leyen anunță că țările afectate de inundații vor primi un ajutor de 10 miliarde de euro
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw (Polonia) un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, între......
Electrica raportează un profit net de 102,1 milioane de lei pentru primele șase luni din 2024, în scădere cu peste 40 de milioane de lei
Electrica raportează un profit net de 102,1 milioane de lei pentru primele șase luni din 2024, în scădere cu peste 40 ...
Societatea Electrica S.A. anunță investitorii de la Bursa de Valori București că în primul semestru din 2024 a înregistrat ...
Ion Cosmin Petrescu este noul președinte al Consiliului de Administraţie al Electrica
Ion Cosmin Petrescu este noul președinte al Consiliului de Administraţie al Electrica
Ion Cosmin Petrescu este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Electrica, funcţie pe care o ...
Grecia intenționează să cumpere o a patra fregată Belharra din Franța
Grecia intenționează să cumpere o a patra fregată Belharra din Franța
Grecia va începe negocierile pentru achiziţia unei a patra fregate Belharra din Franţa pentru a-şi consolida forţele ...