Contractul pentru reabilitarea DN 76, Vârfurile – Stei, în valoare de 75,76 milioane de lei, a fost scos la licitaţie

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) anunţul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului privind reabilitarea DN 76, între Vârfurile şi Stei, valoarea contractului fiind de 75,76 milioane de lei, informează CNAIR.
Economica.net - mie, 05 iun. 2019, 16:57
Contractul pentru reabilitarea DN 76, Vârfurile - Stei, în valoare de 75,76 milioane de lei, a fost scos la licitaţie

Termenul limită de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru data de 7 august 2019.

Durata de realizare a acestui contract este de 12 luni.

Perioada minimă de garanţie a lucrărilor va fi de 3 ani, dar poate fi majorată până la 5 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă finalizarea lucrărilor de reabilitare a tronsonului Vârfurile – Stei aferent DN 76. Sectorul de drum se află pe teritoriul judeţelor Arad şi Bihor.

Principalele lucrări ce vor fi realizate constau în finalizarea reabilitării a 33,31 kilometri de drum naţional, finalizarea reabilitării unui număr de cinci poduri; amenajarea a cinci parcări; amenajarea a cinci staţii de autobuz; lucrări de colectare şi evacuare a apelor; lucrări de susţinere şi consolidare a terasamentelor; lucrări de sprijinire; lucrări de sporire a capacităţii portante a terenului de fundare; lucrări hidrotehnice şi lucrări de siguranţa circulaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...