Michael Bloomberg investeşte o jumătate de miliard de dolari pentru a ajuta SUA să renunţe la cărbune şi gaze naturale

Miliardarul şi filantropul american Michael Bloomberg a anunţat joi că va investi 500 de milioane de dolari pentru a-şi ajuta ţara să îşi reducă dependenţa de energiile fosile şi pentru a combate astfel încălzirea climei, informează AFP.
Economica.net - vin, 07 iun. 2019, 06:37
Michael Bloomberg investeşte o jumătate de miliard de dolari pentru a ajuta SUA să renunţe la cărbune şi gaze naturale

Această sumă va fi utilizată în principal pentru a închide aproximativ 250 de centrale pe cărbune din Statele Unite până în 2030 şi pentru „a stopa goana spre construirea unor noi centrale pe gaze naturale”, a explicat fostul primar al oraşului New York (2002-2013) într-un comunicat.

Miliardarul de 77 de ani şi-a intitulat acest plan „Beyond Carbon” („Dincolo de carbon”), pe care îl va lansa oficial vineri cu ocazia unui discurs la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT). El consideră că planul său reprezintă „cea mai mare campanie coordonată pentru a combate încălzirea climei implementată vreodată în Statele Unite”.

„Beyond Carbon” are obiectivul de a ajuta Statele Unite să deţină o economie naţională care să funcţioneze în procent de 100% cu energii regenerabile, susţinând iniţiative locale şi sprijinindu-i pe candidaţii politici care fac din chestiunile climatice prioritatea lor.

„Suntem într-o cursă contra-cronometru cu încălzirea climei şi, totuşi, nu există practic încă nicio speranţă pentru o acţiune federală viguroasă pe acest subiect, cel puţin nu pentru următorii doi ani”, a explicat Michael Bloomberg, referindu-se la actualul mandat al preşedintelui american climato-sceptic Donald Trump.

„Mama Natură nu aşteaptă calendarul nostru politic, iar nici noi nu ne mai permitem să aşteptăm”, a adăugat miliardarul american.

În 2011, Michael Bloomberg a lansat un alt plan de 500 de milioane de dolari, „Beyond Coal” („Dincolo de cărbune”), care a contribuit până în prezent la închiderea a 289 de centrale pe cărbune din Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la nivelul investiţiilor în cercetare şi dezvoltare
Record pentru Europa. Companiile din UE au depăşit pentru prima dată în ultimii 10 ani pe cele din SUA şi China, la ...
Industria europeană şi-a sporit anul trecut investiţiile în cercetare şi dezvoltare (R&D) cu 9,8%, depăşind creşterea investiţiilor corporative în R&D în SUA (5,9 %) şi China (9,6 %)......
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
60% din rețeaua de cafenele 5 to go a fost cumpărată de fondurile INVENIO Partners și Accession Capital Partners
5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România, a anunțat că fondurile ...
Adaos comercial plafonat până în 30 iunie 2025. Ministrul Agriculturii a anunțat Guvernul că va prelungi termenul pentru încă șase luni
Adaos comercial plafonat până în 30 iunie 2025. Ministrul Agriculturii a anunțat Guvernul că va prelungi termenul pentru ...
Ministrul Florin Barbu a anunțat în cadrul Ședinței de Guvern de astăzi că va prelungi până în data de 30 iunie ...
Viktor Orban vine la Bucureşti
Viktor Orban vine la Bucureşti
Premierul ungar Viktor Orban se află miercuri la Bruxelles, unde participă la summitul UE - Balcanii de Vest, iar joi va ...