E.ON Software Development angajează aproape 300 de persoane în România

Compania E.ON Software Development (ESD), parte a grupului german E.ON, a anunţat, vineri, că a demarat un plan de dezvoltare a activităţii din România, care va atrage creşterea numărului de angajaţi, de la 100 de persoane în prezent la 400 în următorii doi ani, potrivit News.ro.
Economica.net - sâm, 08 iun. 2019, 07:25
E.ON Software Development angajează aproape 300 de persoane în România

„Iaşiul este unul dintre oraşele universitare din România cu cele mai rapide dezvoltări ale segmentului de servicii IT, acesta fiind unul dintre atuurile luate în considerare de către E.ON pentru stabilirea aici a unui Centru de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare pentru toate companiile grupului la nivel global”, arată un comunicat al companiei.

Oportunităţile oferite de piaţa locală a forţei de muncă pentru recrutarea de programatori înalt specializaţi şi experimentaţi au reprezentat un alt argument forte pentru E.ON în luarea deciziei de extindere a activităţilor în cadrul unor planuri pe termen lung.

„Media de vârstă a specialiştilor angajaţi este de 30 de ani, iar compania desfăşoară şi programe de internship prin care doreşte să atragă tinerii talentaţi încă de pe băncile facultăţii”, spun reprezentanţii companiei, potrivit News.ro.

Pentru a susţine planurile pe termen mediu şi lung, începând cu luna iunie, compania şi-a relocat birourile într-o clădire în centrul municipiului Iaşi.

E.ON Software Development a fost înfiinţată în 2017 într-o atmosferă similară unui start-up cu scopul de a dezvolta proiecte strategice la nivelul grupului E.ON, de a susţine diverse proiecte, soluţii şi idei din zona digitală menite să optimizeze activităţile companiilor şi să reducă costurile. Construită pe model Agile, ESD furnizează dezvoltări software şi soluţii IT necesare activităţii curente de business pentru 230 de companii din 13 ţări.

Din Grupul german E.ON fac parte companiile Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei pentru circa 3,1 milioane de clienţi. Delgaz Grid operează, în jumătatea de nord a ţării, o reţea de gaze naturale naturale de circa 22.650 km, care alimentează peste 1.000 de localităţi, respectiv o reţea de energie electrică în lungime de peste 81.500 km, care deserveşte 2.500 de localităţi. De la intrarea pe piaţa din România, grupul E.ON a investit circa 1,6 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP Braşov. ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...