Administratorul public al Bucureștiului a transmis PMB o scrisoare care atestă situaţia financiară dezastruoasă şi cere limitarea cheltuielilor

Administratorul public al Bucureștiului, Sorin Chiriță, a transmis pe 5 iunie direcțiilor din Primăria Capitalei, instituțiilor din subordine și companiilor municipale o scrisoare care atestă situația financiară dezastruoasă de la Primăria Capitalei din cauza scăderii cotelor defalcate din TVA ce ajung la administrația locală, potrivit Hotnews.ro. 
Economica.net - sâm, 08 iun. 2019, 09:48
Administratorul public al Bucureștiului a transmis PMB o scrisoare care atestă situaţia financiară dezastruoasă şi cere limitarea cheltuielilor

Şi asta în condiţiile în care, în primele 5 luni ale anului, veniturile au scăzut cu 15 %, iar în acest ritm, până la finalul anului se estimează o scădere de până la 35%. Sorin Chiriță cere instituțiilor din subordinea Primăriei Capitalei să diminueze cheltuielile și să facă investiții noi doar dacă sunt strict necesare.

Puteţi citi pe Hotnews.ro, ce măsuri le cere Chiriță, instituțiilor din subordine.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că primăriile au bugetele mult mai mici decât li s-a promis la începutul anului, aflându-se într-un „faliment nedeclarat”. Firea spus că s-a ajuns să nu poată fi asigurată funcţionarea curentă, iar facturile sunt ţinute neînregistrate pentru a nu se intra pe arierate.

Gabriela Firea a declarat, vineri, că primăriile au mari probleme financiare, bugetele care le-au fost alocate fiind mai mult „pe hârtie”.

„Acum toţi suntem în faliment nedeclarat. (…) Este momentul în care nu mai poţi să asiguri funcţionare, activitatea curentă, să plăteşti subvenţiile pentru utilităţile publice şi să ţii facturile neînregistrate ca să nu intri pe arierate”, a declarat Firea.

Primarul general al Capitalei şi-a exprimat regretul că primarii din ţară au lăsat- anul trecut, la discutarea bugetului, să se ”lupte” cu Liviu Dragnea.

Firea a anunţat că va exista o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă şi ministurl de Finanţe săptămâna viitoare pe acestă temă.

„Am vorbit cu doamna prim-ministru, am anunţat această situaţie şi la Biroul Permanent Naţional şi s-a promis o întâlnire săptămâna viitoare cu doamna premier şi cu domnul ministru de Finanţe. La această oră se desfăşoară o discuţie tehnică la Ministerul de Finanţe, cu doamna secretar general şi administratorii primăriilor. Situaţia este gravă, mă preocupă mai multe acest subiect pentru că, dacă intră Primăria Capitalei în incapacitate de plată, scade automat ratingul de ţară şi s-ar putea să ajungem la Consiliul Monetar”, a mai declarat Firea.

 

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...