INTERVIU Alegerile din SUA amână atacarea Iranului. Siria e pe marginea prăpastiei. Ce mai urmează?

Reporter: Credeţi că este nevoie de mai mult timp ca sancţiunile Occidentului să-şi facă efectul în Siria, sau este nevoie de o intervenţie directă a statelor din Vest şi arabe pentru a pune capăt vărsării de sânge?

Radu Cucută: Nu cred că o intervenţie directă a statelor occidentale în Siria este probabilă. Eficienţa sancţiunilor este într-adevar discutabilă, dar nu cred ca statele occidentale, mai ales dupa reacţia categorică a Rusiei si a Chinei în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, au disponibilitatea de a interveni direct. Singurele semnale venite dinspre Regatul Unit arată că unica formă de sprijin, în afară de cel discursiv, va lua forma sumelor de bani acordate organizaţiilor cu caracter umanitar, care se ocupă de ajutarea victimelor represiunii regimului de la Damasc.

Reporter: În ce măsură se aseamănă represiunea regimului de la Damasc cu cea de la Tripoli, înainte de căderea lui Gaddafi? Se poate face o comparaţie între cum a sfârşit Gaddafi şi eventuala evoluţie a lui Assad?

Radu Cucută: Regimul de la Damasc are un trecut în reprimarea sângeroasă a mişcărilor de protest. Costul uman al luptelor din 1982, de la Hama, împotriva rebeliunii Frăţiei Musulmane este estimat a fi intre 10.000 şi 40.000 de oameni. În condiţiile în care însă o intervenţie occidentală directă este improbabilă, răsturnarea regimului ar trebui să urmeze o cu totul altă dinamică decat cea din Libia. De asemenea, vizitele recente în Libia ale oficialilor ruşi, respectiv chinez, arată că Assad se bucură de un sprijin extern care i-a lipsit lui Gaddafi.

Reporter: De ce nu renunţă Assad la putere? Care este de fapt procentul de populaţie care îi doreşte îndepărtarea de la putere?

Radu Cucută: Pe de o parte, cred că există la nivelul conducerii siriene convingerea profundă că pot depăşi cu succes protestele. În plus cred că triada lui Tucidide rămane valabilă – teamă, onoare sau bani. Susţinerea de care regimul se bucura încă este dificil de estimat. Speculativ, s-ar putea spune că minoritatea alawită ar fi mai degrabă a regimului, dar cred că, inclusiv la acest nivel, legitimitatea lui al Assad este discutabilă. Proportia în care regimul se bucură în continuare de sprijin este însa aproape imposibil de definit – ceea ce Timur Kuran numeste „falsificarea preferinţelor”. În regimuri dictatoriale sau totalitare, efectuarea unei estimări de opinie, chiar şi dacă ar fi permisă, ar aduce rezultate viciate, oamenii temându-se să îşi exprime sincer părerile.

Reporter: Sunt voci care spun că Primăvara Arabă şi fenomenul revoluţionar din regiune a fost declanşat de puteri Occidentale. În ce măsură revoluţiile din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord pot fi considerate spontane sau manipulate?

Radu Cucută: Mehran Kamrava propunea acum mai multi ani o clasificare a revoluţiilor, distingând între revoluţii spontane, revoluţii planificate şi categoria intermediară, revoluţii negociate. In această linie, cred că cel mai probabil final al acestor mişcări revoluţionare va fi unul negociat. Nu cred însă că mişcările au fost manipulate din spatiul occidental – faptul că oficialii CIA au trebuit în 2011 să explice în faţa membrilor Congresului american de ce au fost incapabili să prevadă apariţia acestor mişcări arată că, cel putin în ceea ce priveşte revolutiile, prezentul şi viitorul ne rezervă în continuare numeroase surprize. În plus, imaginea revoluţiei este legată puternic de aceste atribute – spontaneitate, impredictibilitate.

Reporter: De curând în Arabia Saudită au avut loc manifestări ale şiiţilor împotriva regimului care a trimis trupe în Bahrain pentru a zdrobi revoltele şiite anti guvern. Cât de posibilă este o revoluţie in Arabia Saudită?

Radu Cucută: Regimul saudit pare pentru moment destul de solid. In plus, şiitii sunt o minoritate care are revendicări politice ignorate de mai multa vreme. Deşi există nemulţumiri marcante faţă de actuala conducere, nu cred că declanşarea unor mişcări similare celor din Tunisia, Libia sau Egipt este posibilă pe termen scurt. Oricum, succesul unui atare demers depinde de construirea a ceea ce Charles Tilly numeste „coaliţii revoluţionare” – grupuri de actori diferiţi cu obiective în mare parte diferite, care cooperează pentru atingerea unor obiective revoluţionare. În Arabia Saudita, o asemenea coaliţie cu obiective revoluţionare nu exista pentru moment.

Reporter: In Iran au loc frământari la nivelul elitei conducătoare, religioase şi politice. Nervozitatea Occidentului este tot mai mare faţă de programul nuclear al Teheranului. Ne îndreptăm spre un conflict, sau acesta mai poate fi evitat?

Radu Cucută: Posibilitatea unui atac israelian asupra instalaţiilor nucleare iraniene este discutată în media occidentală de mai bine de 6 ani. Semnalele curente sunt mixte. Practic, temerea israeliană majoră este că programul nuclear iranian se apropie de punctul în care orice intervenţie militară va fi ineficientă pentru oprirea lui definitivă. Leon Panetta declara recent pentru Washington Post că „fereastra de oportunitate” pentru un atac israelian este între aprilie şi iunie. Unii comentatori au speculat însa că discuţiile despre un eventual atac israelian sunt şi o formă a Israelului de a pune presiune pe europeni şi americani în vederea adoptării unor măsuri mai tranşante. Oficialii americani sunt conştienţi, de asemenea, de faptul că o intervenţie israeliană, chiar şi în lipsa unui OK american, va fi atribuită SUA. Este clar însă că administraţia Obama asteaptă ca efectele sancţiunilor economice extrem de dure aplicate Iranului să aiba efectele scontate sau că va încerca să previna, cel putin pe perioada campaniei electorale americane, un atac direct al Israelului.