Soţii agresivi, afară din casă! Vezi ce spune un proiect de lege cu privire la violenţa domestică

Victimele violenţei în familie vor putea cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor, prevede un proiect de lege care va intra marţi la vot în Camera Deputaţilor. Cu alte cuvinte, soţul agresiv va fi obligat să părăsească locuinţa.
Economica.net - mar, 21 feb. 2012, 08:39

Mai mult, este posibil ca pe lista violenţelor domestice să fie trecute şi muşcatul şi trasul de păr. De la lege până în casele oamenilor este însă cale lungă, iar mentalitatea nu se schimbă cu una, cu două. În România, „Bătaia e ruptă din rai” este încă un proverb de actualitate.

„Dacă ea continuă, îi mai scapi câte o palmă, ce să facem? Şi câte un pumn, şi câte o palmă şi câte un picior”, este de părere un bătrân din Suceava.

„Nu se poate. Cum să mă dea afară din casă?! Cine dezbate, la Bucureşti? Păi să-i dea pe parlamentari afară din casă”, consideră un alt bărbat.

Că mai încasează câte o palmă de la bărbaţi o recunosc şi femeile. Nu i-ar da însă afară din casă nici în ruptul capului. „Nu, nu-s de acord. Dar de ce să-i dea afară pe bărbaţi ? Degeaba femeia nu ia bătaie. Femeia dacă face treabă, ascultă bărbatul, spală, face mâncare, grijeşte…”, este de părere o femeie.

„Bărbaţii mai scapă câte o palmă. Asta nu-i nimica, asta-i un fel de joacă. La fiecare casă este câte un scandal”, o completează o altă femeie.

Proiectul a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari ai PDL, PNL, UNPR şi ai grupului minorităţilor.

„Sunt nişte modificări foarte importante, prin noua lege… Există posibilitatea obţinerii de către soţia vătămată a unui ordin de restricţionare a accesului în casă a soţului vătămător. Sancţiunile sunt mult mai mari”, spune Alina Gorghiu.

Psihologii atrag atenţia că fenomenul este dificil de urmărit şi de combătut în absenţa unor legi care să sprijine victimele.

„Se întâmplă ca, de cele mai multe ori, să fie undeva ascuns în spatele uşilor, geamurilor închise. Victimele nu vor recunoaşte, nu vor pune mâna pe telefon pentru că, la urma urmei, va fi doar o amendă sau poate a doua zi poliţistul o va ruga pe doamna să retragă plângerea sau să n-o mai scrie pentru că, ştiţi, trebuie să plătească soţul dumneavoastră o amendă. Nu există suport real pentru victimele violenţei domestice”, spune psihologul Mirela Zivari.

Potrivit proiectului, muşcatul, trasul de păr şi chiar îmbrâncirea vor intra în categoria violenţei domestice şi vor fi pedepsite, alături de violenţa verbală şi presiunea psihologică.

Te-ar mai putea interesa și
Washingtonul oferă un nou ajutor de 425 de milioane de dolari Ucrainei
Washingtonul oferă un nou ajutor de 425 de milioane de dolari Ucrainei
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri un nou ajutor militar pentru Ucraina în sumă de 425 de milioane de dolari, informează AFP, relatează Agerpres....
Niculescu (ANRE): La 31 august am depășit ținta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori
Niculescu (ANRE): La 31 august am depășit ținta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori
Ţinta de 2.000 de MW instalaţi de prosumatori a fost depăşită, la 31 august fiind instalaţi, în total, 2.058 MW, a ...
CCIR răspunde criticilor ministrului Barbu, care s-a arătat dezamăgit de târgul INDAGRA: INDAGRA nu este o piaţă rurală sau un târg de degustări. INDAGRA este o platformă pentru inovaţie
CCIR răspunde criticilor ministrului Barbu, care s-a arătat dezamăgit de târgul INDAGRA: INDAGRA nu este o piaţă rurală ...
INDAGRA este, prin definiţie, o platformă de networking gândită pentru profesioniştii din agricultură, zootehnie, viticultură ...
Ce crede Greta despre candidații la președinția SUA. Trump e mult mai periculos, dar și el, și Kamala au mâinile pătate de sânge
Ce crede Greta despre candidații la președinția SUA. Trump e mult mai periculos, dar și el, și Kamala au mâinile pătate ...
Activista suedeză de mediu Greta Thunberg l-a descris vineri pe candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, ...