Prețul mediu al proprietăților de lux a sărit de 4.000 de euro pe metrul pătrat

Proprietățile ultra premium din zona de Nord a Capitalei au ajuns la un nivel de preţ de peste 4.000 de euro pe metrul pătrat, valoare, care, potrivit Imoteca nu s-a mai înregistrat nici în anii de boom imobiliar.
Răzvan Zamfir - mar, 11 iun. 2019, 07:43
Prețul mediu al proprietăților de lux a sărit de 4.000 de euro pe metrul pătrat

 Prețul mediul pentru proprietățile ultra premium a atins cea mai mare valoare pe metrul pătrat pentru o locuință – 4.170 euro, cu mult peste cât valorau locuințele de lux înainte de criză. 47% dintre aceste locuințe ultra premium costă acum peste 4.000 de euro metrul pătrat, iar în unele cazuri  depășesc chiar 7.000 de euro pentru un metru pătrat.

Proprietatile fine living (de lux) au luat avânt în perioada 2012-2016 și au apărut datorită cererii  în creștere an de an pentru acest tip de locuințe. Cel mai puternic atuu al lor fiind zona în care sunt construite, majoritatea fiind în nordul capitalei, în zone precum: Herăstrău – Șoseaua Nordului, Pipera, Băneasa, Primăverii, Aviatorilor, Floreasca, Kiseleff și Dorobanți.

„Chiar dacă piața imobiliară venea după o scădere din punct de vedere al prețurilor, acest lucru nu a încetinit construcția de locuințe ultra-premium. Din contră, au cunoscut o creștere în volum de la un an la altul. Pentru că aceste proprietăți sunt speciale, ele nu își pierd valoarea în timp, fiind amplasate în zone unde nu prea mai exista terenuri pentru construcții noi. Și atunci, o astfel de locuință este ca aurul pentru investitori sau pentru cei care vor să aibă siguranța că proprietatea va avea valoare și în viitor. Sunt zone unde pur și simplu aceste proprietăți nu se devalorizează”, spune Rafaela Nebreda, CEO Imoteca.

Potrivit studiilor realizate de consultanții Imoteca, 35% dintre proprietățile fine living au prețuri pe metrul pătrat între 4.000 și 4.400 euro, iar 11,5% costă între 5.300 euro/mp și 5.609 euro/mp.

Cele mai mici prețuri pentru astfel de locuințe nu scad sub 3.000 de euro. 24% costă între 3.000-3.500 euro/mp, iar circa o treime (29%) au valori între 3.700 euro și 4.000 euro/mp.

„Deși prețul nu este principalul criteriu de selecție pentru locuințele de lux, cumpărătorii sunt dispuși să plătească sume cu multe zerouri pentru proprietatea care le place. Locația rămâne în continuare cel mai important punct de atractivitate, fiind urmată de suprafețe, facilități, renumele dezvoltatorului și profitul în cazul unei crize economice”, continuă Nebreda.

Minimum 182.000 euro un apartament premium cu două camere

Un apartament cu 2 camere ultra-premium, cu o suprafața de 52mp, are o valoare medie peste 182.000 euro. În timp ce un apartament de 3 camere, are un preț mediu de 450.000 de euro. În general, un astfel de apartament are o suprafață de 98 mp. Mai generoase, apartamentele cu 4 camere au suprafețe ce ajung și la 140 mp, însă costul unei astfel de locuințe ajunge la 614.000 euro.

Pentru penthouse-uri sau duplexuri, prețul mediu pe unitate e de aproximativ 1,2 milioane euro, iar suprafața medie e de circa 239 mp.

Un criteriu important pentru cumpărătorii de locuințe de lux este suprafața mare a teraselor, motiv pentru care 18% dintre proiecte dispun de terase cu suprafețe cuprinse între 94 mp până la 200 mp. Însă, cele mai multe proiecte, mai exact 35% au terase cu suprafețe cuprinse între 23 mp și 32 mp.

Cele mai multe proprietăți ultra premium se situează în nordul capitalei, în zone precum: Herăstrău – Șoseaua Nordului, Pipera, Băneasa, Primăverii, Aviatorilor, Floreasca, Kiseleff și Dorobanți, cu acces rapid la zone verzi, precum parcuri, lacuri, dar și aproape de alte puncte de interes, precum polul de birouri și continua expansiune din nordul Bucureștiului. 

 

Te-ar mai putea interesa și
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei locale a GES Trade, potrivit unui anunț al fimei....
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...