Un fost bancher de la Deutsche Bank, implicat în manipularea dobânzilor Euribor

Un fost director de la grupul bancar german Deutsche Bank a făcut parte dintr-un grup care timp de cinci ani a manipulat rata dobânzii Euribor, a susţinut un procuror marţi, în prima zi a unui proces care a început la Londra, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 11 iun. 2019, 14:45
Un fost bancher de la Deutsche Bank, implicat în manipularea dobânzilor Euribor

Germanul Andreas Hauschild se numără printre cei care au încercat să obţină un avantaj incorect asupra competitorilor, a precizat procurorul James Waddington la debutul unui proces demarat la iniţiativa Biroului pentru Fraude Majore (SFO) din Marea Britanie.

„Veţi vedea cum mai multe persoane inteligente, competitive şi ambiţioase au manipulat sistemul financiar global pentru a dobândi un avanataj în tranzacţiile lor”, a susţinut procurorul în pledoaria de deschidere.

Hauschild este acuzat că, în perioada ianuarie 2005 – decembrie 2009, împreună cu alţi bancheri de la Deutsche Bank, Barclays, Societe Generale şi alte bănci, au conspirat pentru manipularea Euribor (euro interbank offered rate), un indicator de referinţă care este folosit la stabilirea dobânzilor pentru contracte financiare şi împrumuturi în valoare de aproximativ 180.000 de miliarde de dolari.

Juraţii au putut auzi cum alţi patru bancheri, printre care se numără Christian Bittar, fost trader la Deutsche Bank şi Philippe Moryoussef, fost trader la Barclays au fost deja condamnaţi pentru conspiraţie, împreună cu Colin Bermingham şi Carlo Palombo, foşti angajaţi la Barclays.

Procurorul James Waddington a susţinut că aceste condamnări sunt o dovadă că a avut loc o conspiraţie şi este la latitudinea juraţilor să decidă dacă Hauschild a făcut parte din această conspiraţie.

Euribor la fel ca şi Libor (London interbank offered rate) este destinat să reflecte costul împrumuturilor între bănci şi este stabilit de un administrator ca o medie a valorilor trimise de un panel de bănci importante pe baza estimărilor cu privire la costul împrumuturilor pe diferite perioade.

Procurorii susţin că bancherii au manipulat dobânzile în sus sau în jos în funcţie de poziţiilor lor de tranzacţionare, ignorând în mod deliberat şi incorect regulile care spun că aceste dobânzi trebuie stabilite independent de interesele comerciale.

În România, indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 2,36% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, conform datelor anunţate joi de Banca Naţională a României (BNR). Acesta este cu aproape 1% mai mic decât indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calcula costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, care se situa joi la 3,32% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
Reorganizarea ANAF se amână cu câteva luni
În prima parte a lui 2024 Guvernul a adoptat o OUG privind reorganizarea ANAF. Una dintre măsuri prevedea ca în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală să funcționeaze structuri......
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul ...
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...