„Nu carnea macră sau carnea slabă este principalul ingredient al unor mezeluri, ci câteodată grăsimea, deoarece este mai gustoasă. Se adaugă şi foarte multă apă”, a declarat, pentru România TV, medicul nutriţionist Mihaela Bilic.
Mezelurile sunt un produs inferior din punct de vedere nutritiv şi, din păcate, este consumat într-o cantitate mult prea mare decât ar trebui.
„În alimentaţia zilnică ar trebui să introducem alimente pe care le recunoaştem ca venind din natură. Să mâncăm carne pe care noi o cumpăram ca atare şi pe care o putem prepara la cuptor, legume, lapte şi brânzeturi slabe”, a precizat aceasta.
În compoziţia mezelurilor se află o substanţă care este venită din Asia numită glutamat, care intensifică foarte mult gustul.
În comparaţie cu carnea proaspătă, mezelurile se aleg pentru că au mai multă savoare şi este mai rapid, spune medicul. Însă este mult mai scump, iar silueta va avea de suferit.
„100 de grame de mezeluri le putem mânca pe 3 felii de pâine, însă carnea este mai consistentă„, a spus Mihaela Bilic.
Mezelurile în sine nu pot fi catalogate drept periculoase, ci cantitatea pe care noi o mâncăm le poate transforma în duşmani. Medicul recomandă că dacă tot se aleg mezelurile, atunci ar trebui să se consume în cantitate mică, câteva felii şi nu la fiecare masă. Ele nu trebuie să constituie un aliment de bază.
„Ar fi mult mai bine dacă s-ar alege mezelurile crud-uscate, care sunt obţinute prin afumare, fără să fie fierte sau transformate în pastă de carne, fără să fie injectate cu amidon. Zeama de amidon este acea zeamă albă care se găseşte în ambalajul produselor vidate”, a adăugat nutriţionistul.
Trebuie evitate mezelurile care sunt transformate în pastă deoarece jumătate din produs este slănină şi grăsime. Trebuie însă preferate bucăţile de carne afumată sau mezeluri obţinute prin prelucrare crud-uscată, fără să fie adăugate ingrediente în plus.
„Alimentele sunt un concentrat de mâncare, nu că nu ne hrănesc. Sunt bogate în grăsimi, zahăr şi calorii. Această densitatea se transformă în obezitate şi nu ţin de foame. Este doar satifacţia gustului. Sfătuiesc mamele să cumpere preparate prospete pentru copii, din care să facă pastramă, muşchi afumat, care să fie doar afumate şi uscate”, a spus medicul.