„Regenerabilii” cer Guvernului să crească ţinta de energie verde, după cum a cerut Comisia Europeană, măsură care este în avantajul României

Ambele organizaţii patronale care reprezintă industria regenerabilelor din România, PATRES şi RWEA, solicită autorităţilor de la Bucureşti să pună în aplicare ultimele recomandări ale Comisiei Europene referitoare la creşterea ponderii energiei din surse regenerabile.
Economica.net - mie, 19 iun. 2019, 09:20

RWEA: “Sperăm ca autoritățile să înțeleagă avantajul pe care recomandările Comisiei îl aduc României”

„Recomandările Comisiei Europene privind PNIESC 2021 – 2030 reprezintă o reconfirmare a potențialului semnificativ al României în domeniul producerii de energie din surse regenerabile, cota de 34% fiind o încurajare pentru un nivel de ambiție corect peŢntru viitor, dar și pentru eforturile depuse până în momentul de față pentru dezvoltarea actualelor capacități regenerabile”, a declarat, într-un comunicat, Claudia Brânduş, preşedinte al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA)

“Observăm că dezvoltarea de noi capacități regenerabile este elementul central al documentului Comisiei, fiind cerute măsuri concrete și rapide pentru licențierea noilor proiecte în vederea reluării dezvoltărilor și atingerii contribuției într-un ritm natural și eficient din punct de vedere economic care sa ofere predictibilitatea necesare investitorilor.

Măsurile incluse in document setează o traiectorie logică pentru un sistem energetic modern  și competitiv, guvernat de principiile pieței libere, cu o definiție clară a consumatorului vulnerabil, care trebuie să funcționeze integrat la nivel regional pentru creșterea gradului de flexibilitate și securitate energetică.

România este invitată să privească sectorul energetic într-un scop mult mai larg ce include sectoarele de transport, încălzire și răcire, precum și industria și sa nu neglijeze fondurile disponibile pentru cercetare, inovare și integrarea noilor tehnologii necesare pentru atingerea tranziției energetice.  Nu în ultimul rând, Comisia recomandă o tranziție justă pentru regiunile carbonifere, care să ia în considerare aspectele sociale și crearea de locuri de muncă.

Regăsim în documentul Comisiei o bună parte din inițiativele și acțiunile cerute de RWEA în ultimii ani, iar Asociația a înaintat deja autorităților două scenarii ce pot fi luate în considerare pentru atingerea unei cote de energie regenerabilă de aproximativ 34% în condiții de securitate energetică și competitivitate economică a sistemului energetic.

Sperăm ca autoritățile să înțeleagă avantajul pe care recomandările Comisiei îl aduc României în procesul global de tranziție energetică”, a spus Claudia Brânduş.

PATRES: România ar trebui să țintească o cotă de cel putin 35%, având în vedere abundența resursei regenerabile

“România POATE ȘI TREBUIE să crească ținta pentru regenerabile la cel puțin 34% pentru 2030, având în vedere abundența resursei regenerabile  PATRES face, în continuare, apel la autorități să pună în aplicare, de urgență, recomandările Comisiei Europene. Se impune un angajament corect pentru viitorul energiei”, se arattă şi într-un comunicat al PATRES- Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România

Iată integral comunicatul:

“Energia regenerabilă trebuie să devină o prioritate pentru România, așa cum este pentru toate țările Uniunii Europene.

Așa cum am anticipat, în demersurile noastre repetate către autorități și luările de cuvânt la conferințele de specialitate, constatăm – cu satisfacție că – la recomandarea expresă a Comisiei Europene, România – prin Ministerul Energiei – trebuie să revizuiască Planul Național Integrat Energie și Schimbări Climatice (PNIESC). “Comisia Europeană va recomanda României, cel mai probabil, revizuirea Strategiei  Energetice și a PNIESC în așa fel încât să se obțină o cotă de cel puțin 32% sau un procent mai mare. Ca țară membră a UE, trebuie să ne achităm de obligațiile comune, lucru pe care guvernanții noștri îl știu prea bine”, a semnalat PATRES – Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România în comunicatul transmis în luna decembrie a anului trecut.

Iată că, în Raportul semnat de Comisarul pentru politici climatice şi energie, Miguel Arias Cańete și transmis tuturor țărilor Uniunii Europene, se precizează că România trebuie să crească substanțial ținta pentru 2030 de energie din surse regenerabile până la cel puțin 34%. Recomandarea vine după ce Ministerul Energiei a propus, în PNIESC, să se asigure doar 27,9% din consumul de energie al anului 2030 din surse regenerabile. O țintă cu mult mai redusă decât obiectivul stabilit la nivelul Uniunii Europene, de 32%, după cum PATRES a atras atenția în repetate rânduri în ultimele luni!

Dat fiind potențialul țării noastre, nu este deloc o surpriză – nici pentru noi și, în mod cert, nici pentru guvernanți – că Executivul comunitar cere României să crească ținta, care chiar să fie mai mare cu două procente decât cea stabilită pentru țările UE!

În accepțiunea noastră, România ar trebui să țintească o cotă de cel putin 35%, având în vedere abundența resursei regenerabile pe teritoriul țării noastre.

În același document, Comisia Europeană se adresează României și cu recomandarea, care considerăm că este de fapt o cerere ce trebuie îndeplinită, “să sprijine energia regenerabilă, prin luarea de măsuri care să simplifice mediul de operare pentru prosumatori și cooperative energetice, respectiv procedurile de licențiere și autorizare”.

Aceasta fiind poziția Comisiei Europene, ne așteptăm la un angajament ferm din partea autorităților române, care trebuie să se conformeze și să ia deciziile corecte pentru viitorul energiei din surse regenerabile în România.

“Nu mai putem permite continuarea unei situații nedrepte și care dezavantajează România în raport cu celelalte țări europene. Nu înțelegem de  ce, în România, energia din surse regenerabile este tratată ca o povară, nu ca o oportunitate. Nu vedem sau nu vrem să vedem avantajale. Trebuie să ne schimbăm cu toții percepția. Energia regenerabilă este o soluție viabilă, ieftină, non-poluantă, sustenabilă pentru viitor”, declară Dl Viorel LEFTER, Președinte PATRES.

PATRES face, în continuare, un apel către Guvernul României și autoritățile responsabile, să pună în aplicare, de urgență, recomandările Comisiei Europene. Ne exprimăm speranța că autoritățile române vor conștientiza, până nu este prea târziu, că trebuie să acționeze rapid și corect pentru viitorul energiei în României, în consens cu țările membre ale Uniunii Europene.

Organizația noastră patronală reprezintă interesele a 110 producători de energie din surse regenerabile, cu putere instalată totală de aproximativ 1.800 MW și investiții în sectorul energetic  de aproximativ 2,7 miliarde de Euro”.

Te-ar mai putea interesa și
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. Și colaborarea cu stațiile ITP a fost afectată....
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...