Ministrul Muncii, despre Legea Pensiilor: Îi asigur pe pensionari că la Camera Deputaţilor cu siguranţă vom aproba această lege

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, miercuri, că Legea Pensiilor va fi aprobată "cu siguranţă" la Camera Deputaţilor, după ce Senatul a respins în plen proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR.
Economica.net - mie, 19 iun. 2019, 12:28
Ministrul Muncii, despre Legea Pensiilor: Îi asigur pe pensionari că la Camera Deputaţilor cu siguranţă vom aproba această lege

„Observ că opoziţia pune încă o dată beţe în roate unei legi atât de importante. Eu îi asigur pe români şi pe pensionari că noi la Cameră cu siguranţă vom aproba, vom dezbate această lege. (…) Vom corela acele articole cu solicitările de clarificare de la Curtea Constituţională”, a spus Budăi, la sediul PSD.

El a spus că punctul de pensie va creşte de la 1 septembrie, iar pensiile se vor dubla până în 2020.

„Ne dorim să creăm un consens – dacă-l vom crea, bine, dacă nu, nu, majoritatea parlamentară va vota această lege şi o va trimite la promulgare. (…) Valoarea punctului de pensie va fi majorată de la 1 septembrie. (…) Ceea ce este prins în acest an, avem bani în buget, i-am bugetat, dacă vorbiţi de formula de calcul, majorarea valorii punctului de pensie (…) este o formulă care se introduce simplu în softul informatic şi se face fără probleme o dată pentru toţi cei cinci milioane de pensionari, deci aici nu este o problemă de timp”, a mai afirmat ministrul Muncii.

În opinia sa, întârzierile privind această lege nu îi vor afecta pe pensionari.

„Vom face în aşa fel încât să fie bani. Vom avea proiecţie aşa cum se întâmplă în 2017 vizavi de 2018, deficitul de la fondul de pensii de la 17 miliarde a ajuns la 4 miliarde şi aproape spre zero, e în continuă scădere acest deficit, ba chiar vom intra şi pe excedent, în momentul când intrăm pe excedent legea spune foarte clar ce se întâmplă, se poate utiliza excedentul pentru majorările ulterioare de valoare de punct de pensii, plus rezultatele din exerciţiul financiar următor, deci suntem acoperiţi”, a afirmat Budăi.

Senatul a respins, miercuri, în plen, proiectul privind sistemul public de pensii, reexaminat ca urmare a deciziei CCR. Au fost înregistrate 67 de voturi „pentru” şi 22 abţineri, nefiind întrunit numărul minim necesar (68) pentru adoptarea unui act normativ cu caracter organic.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...