CNSC a decis suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie a corvetelor multifuncţionale

Consiliul Naţional a Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis solicitarea Fincantieri de suspendare a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie a corvetelor multifuncţionale, considerând cererea întemeiată. Fincantieri a cerut această suspendare până la soluţionarea aspectelor de nelegalitate ale procedurii, semnalate în contestaţia depusă de companie, scrie News.ro. 
Economica.net - joi, 20 iun. 2019, 07:09
CNSC a decis suspendarea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie a corvetelor multifuncţionale

”Este evident, în opinia Consiliului, faptul că procedura atacată ar putea excede cadrului legislativ în domeniu, ar putea fi de natură să producă prejudicii şi ar încălca totodată principiul tratamentului legal şi al nediscriminării prevăzute de art. 2 alin 2 lit a) şi b) din OUG 114/2011 (n.r. – privind  atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii)”, a stabilit CNSC, informează News.ro. 

Instituţia argumentează că prin această decizie sunt protejate atât interesele autorităţii contractante, cât şi interesul contestatorului.

Şi Şantierul Naval Constanţa şi Naval Group, controlat de statul francez, s-au adresat CNSC încercând să oblige Ministerul Apărării să comunice rezultatul licitaţiei pentru achiziţia celor patru corvete multifuncţionale destinate Marinei Militare Române, contract de peste 1 miliard de euro şi pentru care afirmaţii recente ale ministrului de resort au fost interpretate drept o antepronunţare în favoarea francezilor. Solicitarea a fost respinsă.

În primăvara acestui an, ministrul Apărării Gabriel Leş a prezentat în presă, în mod indirect, drept câştigător, Grupul Naval Francez (DCNS), spunând că „ordinea se cunoaşte”, fiind cea apărută deja în presă. „Naval Group, câştigătorul licitaţiei pentru corvete” era titlul unui articol redactat de publicaţia Defense România în urma unui interviu cu ministrul, însă se pare că Naval Group este încă departe de a fi declarat câştigătorul.

Citeşte integral ştirea pe News.ro. 

Te-ar mai putea interesa și
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Pentru Germania e greu de imaginat că-l va aresta pe Benjamin Netanyahu dacă va intra în țară, în ciuda mandatului CPI
Guvernul de la Berlin a dat vineri de înţeles că Germania nu-l va aresta pe premierul israelian Benjamin Netanyahu dacă ar veni în această ţară, în pofida mandatului de arestare emis......
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea negocierilor cu conducerea companieii
Reprezentanții angajaților Volkswagen din Germania au votat în favoare declanșării unei greve luna viitoare, după eșuarea ...
Reprezentanţii angajaţilor Volkswagen din Germania au votat oficial pentru declanşarea unor greve limitate, de la începutul ...
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi ...
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...