București este cel mai bun loc din lume pentru a fi gamer – studiu

București este orasul cu cele mai bune oportunități pentru gaming-ul competitiv și industria de game development din lume. Conform unui studiu realizat de Speedtest.net în acest an, București se află pe primul loc în ceea ce privește viteza mare a conexiunii la internet și latența scăzută.
Economica.net - joi, 20 iun. 2019, 09:09
București este cel mai bun loc din lume pentru a fi gamer - studiu

Studiul a luat în considerare 35 de orașe în care cultura gaming-ului – evenimente esports, conferințe de game development și activitatea studiourilor dezvoltatoare de jocuri video – este foarte puternică.

București a devansat orașe precum Hangzhou și Chengdu din China, Singapore, Seongnam-si și Incheon din Coreea de Sud, Paris, Londra, Vancouver sau Tokyo.

„Situat pe primul loc, București dispune de o viteză mare de download, un ping scăzut și o cultură în creștere a gaming-ului. De la Bucharest Gaming Week până la numeroasele studiouri locale, București este un loc perfect în care să fii gamer”, precizează Speedtest.net.

În ultimii ani, Bucureștiul a cunoscut o creștere semnificativă a fenomenului esports și a industriei dezvoltatoare de jocuri video – evenimente de esports, studiouri locale ce produc jocuri cu mare succes internațional, conferințe dedicate industriei dezvoltatoare de jocuri video, programe educaționale de game design pentru liceeni și studenți și o multitudine de gaming pubs, multe dintre ele cu propriile echipe esports ce concurează la marile competiții internațional de CS:GO și League of Legends.

Primele ediții ale Bucharest Gaming Week au găzduit competiții importante de esports precum ESL Southeast Europe Championships, CS:GO Invitational, Turneul Național de League of Legends și, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, a organizat Turneul Național de FIFA 19, competiție în urma căreia a luat naștere Echipa Naționala de e-Fotbal a României.

Bucureștiul este de asemenea un hub important de dezvoltare de jocuri video. Pe lângă marile studiouri internaționale prezente la noi în țară, alte zeci de studiouri locale, printre care Amber (Link Twin), KillHouse Games (franciza Door Kickers), Those Awesome Guys (Move or Die, Monster Prom), Sand Sailor Studio (Black The Fall, Bossgard) sau Critique Gaming (primul lor joc, Interrogation, va fi lansat anul acesta), dezvoltă titluri originale pentru mobile, PC și console. Mai mult, în fiecare an, industria dezvoltatoare de jocuri video din România și din regiune se întâlnește în cadrul Dev. Play, conferința organizată de RGDA, ce reunește specialiști, publisheri și investitori din întreaga lume.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...