Parchezi neregulamentar în Bucureşti? Tarifele pentru ridicarea maşinilor ar putea fi aprobate miercuri

Primăria Bucureşti propune consilierilor generali să voteze în şedinţa de miercuri, 26 iunie, Regulamentul privind maşinile parcate neregulamentar. Acesta include şi amenzile ce urmează a fi aplicate.
Economica.net - vin, 21 iun. 2019, 10:44
Parchezi neregulamentar în Bucureşti? Tarifele pentru ridicarea maşinilor ar putea fi aprobate miercuri

Regulamentul privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate pe reţeaua principală de străzi a municipiului Bucureşti prevede următoarele tarife:

1. Tarife de ridicare
– 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv
– 270 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone

2. Tarife de transport
– 150 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de până la 5 tone, inclusiv
– 200 de lei, pentru vehicule cu masa totală maximă autorizată de peste 5 tone

3. Tarif de depozitare: 150 lei/zi.

Astfel, un calcul simplu arată că un șofer poate plăti 500 de lei, în cazul în care i se ridică mașina și stă în depozit o zi.

De asemenea, regulamentul supus aprobării consilierilor generali prevede și condițiile pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor staționate neregulamentar.

În plus, regulamentul conține și ce condiții trebuie să îndeplinească operatorii care vor ridica mașinile parcate neregulamentar, precum și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele de ridicare.

Citeşte aici REGULAMENTUL.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multe state UE, printre care și România, cer măsuri pentru sprijinirea producătorilor auto de pe continent, afectați de normele privind poluarea
Mai multe state UE, printre care și România, cer măsuri pentru sprijinirea producătorilor auto de pe continent, afectați ...
O coaliţie de şapte state membre UE, inclusiv România, cere acţiuni pentru prezervarea competitivităţii industriei auto a blocului comunitar, într-un moment în care sunt necesare investiţii......
Valentin Tătaru (ING): Dacă mâine ANAF-ul ar colecta cum trebuie, am fi într-o recesiune cruntă poimâine
Valentin Tătaru (ING): Dacă mâine ANAF-ul ar colecta cum trebuie, am fi într-o recesiune cruntă poimâine
Producţia industrială în România a ajuns la nivelul din 2014 şi nu mergem în direcţia de a recupera, ci probabil vom ...
Producătorul de inputuri organice Norofert încheie primele nouă luni din 2024 cu o creștere a cifrei de afaceri de 10% și a profitului net de 24%
Producătorul de inputuri organice Norofert încheie primele nouă luni din 2024 cu o creștere a cifrei de afaceri de 10% ...
Norofert, principalul producător de inputuri organice și furnizor de biotehnologie pentru agricultură, a înregistrat ...
Ciolacu anunță că aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025 a fost agreată în COREPER
Ciolacu anunță că aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025 a fost agreată în COREPER
Aderarea completă a României la Spaţiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles, în Comitetul Reprezentanţilor ...