Clienţii UniCredit România și ING Bank pot efectua plăţi contactless prin intermediului sistemului Apple Pay

Clienţii UniCredit România și ING Bank pot efectua plăţi contactless prin intermediului sistemului Apple Pay, care transformă plățile mobile oferind o opțiune de plată simplă și sigură, au anunțat azi cele două bănci.
Economica.net - mie, 26 iun. 2019, 07:48
Clienţii UniCredit România și ING Bank pot efectua plăţi contactless prin intermediului sistemului Apple Pay

Apple Pay poate fi utilizat de către toţi deţinătorii de carduri UniCredit, la toate terminalele din România care permit plăţi contactless sau oriunde în lume unde sunt acceptate plăţile de acest tip.

Clientii ING se pot bucura de astăzi de sistemul de plăți Apple Pay, configurând portofelul digital pe iPhone (modelele compatibile, de la iPhone 6), Apple Watch, iPad și Mac. Apple Pay s-a numărat printre cele mai așteptate și comentate servicii de către clienții ING în cursul anului trecut, pe o piață care încă se întreabă dacă România este pregatită pentru revoluția plăților mobile.

Lansarea Apple Pay a fost intens așteptată de clienții ING și completează acum opțiunile pe care le oferim pentru plățile mobile, alături de serviciul ING Pay, disponibil pentru utilizatorii de Android. Dacă ne uităm la cifrele privind gradul de utilizare și rata de adopție nu numai pentru ING Pay, dar și ING Home’Bank, nu avem nicio îndoială că asistăm la o revoluție digitală, ce se extinde și asupra comportamentului financiar, iar planurile pe care le avem în acest an vor contribui la îmbunătățirea experienței utilizatorilor privind plățile mobile.”, a declarat Robert Anghel, Head of Mobile Payments.

Cum se folosește Apple Pay

La UniCredit plăţile cu Apple Pay se pot realiza folosind Face ID-ul sau Touch ID-ul propriu, prin Apple Watch, fie online, în aplicaţii sau pe website-uri care acceptă acest sistem, selectând Apple Pay ca metodă de plată la finalizarea comenzii şi apoi folosind Face ID-ul sau Touch ID-ul propriu. 

„Cu Apple Pay pe iPhone, Apple Watch, iPad şi Mac, clienţii pot face rapid şi comod cumpărături în magazine, prin aplicaţii sau online, folosind orice tip de carduri de debit şi credit UniCredit. Pentru a plăti cu Apple Pay, clienţii UniCredit trebuie doar să deţină un dispozitiv compatibil şi să îşi adauge cardul/cardurile UniCredit în Apple Pay Wallet-ul lor”, se arată în comunicat. 

Apple Pay funcţionează pe modelele iPhone 6 sau mai noi, iPhone SE, iPad Pro, iPad (a cincea generaţie), iPad Air 2 şi modelele iPad mini 3 şi următoarele. De asemenea, clienţii UniCredit pot folosi Apple Pay în Safari, pe orice Mac produs în sau după 2012, cu sistem de operare macOS Sierra, şi să confirme plata cu modelele iPhone 6 şi mai noi, pe Apple Watch sau cu Touch ID, pe noul MacBook Pro şi MacBook Air. 

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, care oferă o reţea unică vest, central şi est-europeană bazei sale de 26 de milioane de clienţi. 

La ING Bank, clienții, atât persoane fizice, cât și juridice, pot face plăți în magazine, restaurante, taxi, automate și în multe alte locuri folosind dispozitivele iPhone, Apple Watch, iPad și Mac.

Atunci când este folosit un card de debit sau de credit cu Apple Pay, datele cardului nu sunt stocate pe dispozitive sau pe serverele Apple. În schimb, un număr specific dispozitivului este asociat și salvat într-un format criptat în spatele unui cip securizat Secure Element pe dispozitiv. Fiecare tranzacție este autorizată cu un cod dinamic unic de securitate.

De asemenea, clienții pot face cumpărături în aplicații sau pe site-uri web în Safari prin intermediul Apple Pay, fără a mai fi necesar să completeze formulare lungi de înregistrare a contului sau să introducă, în mod repetat, adresa de facturare sau livrare. La fiecare achiziție, autentificarea se poate realiza, cu o simplă privire sau atingere folosind funcțiile Face ID sau Touch ID, sau utilizând parola dispozitivului.

Potrivit ING Bank, adoptia platilor cu telefonul mobil cuprinde doua aspecte care trebuie luate in considerare: comportamentul clientului si infrastructura de plata. Fara indoiala, infrastructura cardurilor in Romania este pregatita pentru platile mobile: 92% dintre terminalele POS accepta tranzacțiile contactless, in timp ce 73% dintre cardurile detinute de romani sunt contactless.

Noile tehnologii sunt adoptate de romani intr-un ritm accelerat: rata de crestere a platilor la POS din ultimii doi ani a ajuns la 58%. La ING Bank Romania, 89% din totalul tranzactiilor la POS din decembrie au fost de tipul tap&pay. 

ING Pay, serviciul de plata cu telefonul lansat anul trecut, a raportat cea mai rapida rata de adoptie si cel mai inalt grad de utilizare din intreg Grupul ING. De la lansarea sa din iulie 2018, utilizatorii ING Pay au efectuat peste 4 milioane de tranzactii, ce acopera mai mult de 4% din ponderea platilor realizate la POS cu un card de debit ING. ING Pay a dovedit că românii sunt nu doar deschiși catre optiunea de plata cu telefonul, dar sunt si foarte pregatiti sa o adopte.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...