Vladimir Putin: Rusia ajunge la un acord cu Arabia Saudită privind extinderea acordului OPEC cu şase-nouă luni

Rusia a ajuns la un acord cu Arabia Saudită privind extinderea cu şase-nouă luni a pactului cu OPEC privind reducerea producţiei de ţiţei, a anunţat sâmbătă preşedintele rus Vladimir Putin, la o conferinţă de presă, transmite Reuters.
Economica.net - sâm, 29 iun. 2019, 09:51
Vladimir Putin: Rusia ajunge la un acord cu Arabia Saudită privind extinderea acordului OPEC cu şase-nouă luni

Declaraţia vine în urma discuţiilor dintre Vladimir Putin şi prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, la summitul G20 (grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente), care a avut loc în perioada 28-29 iunie în Japonia.

Pentru a sprijini creşterea preţurilor, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alte state din afara cartelului (Alianţa OPEC+) au decis să reducă producţia cu 1,2 milioane bpd, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.

Preşedintele rus a anunţat sâmbătă că acordul va fi extins în actuala formă şi cu aceleaşi volume (reducerea producţiei cu 1,2 milioane bpd). Anunţul vine în condiţiile în care în perioada 1-2 iulie va avea loc la Viena reuniunea producătorilor globali de ţiţei.

„Atât Rusia cât şi Arabia Saudită sprijină extinderea acordului. Deoarece există îngrijorări privind durata extinderii, nu am decis încă dacă va fi vorba de şase sau nouă luni. Poate vor fi nouă luni”, a declarat Putin.

O extindere de nouă luni va prelungi acordul până în martie 2020.

Kirill Dmitriev, şeful Fondului rusesc pentru investiţii directe, care a ajutat la încheierea acordului, a declarat că pactul, care este în vigoare din 2017, a majorat deja veniturile la bugetul Rusiei cu peste 7.000 de miliarde de ruble (110 miliarde de dolari).

„Parteneriatul strategic din cadrul Alianţei OPEC+ a dus la stabilizarea pieţei petrolului şi ne-a permis să reducem sau să majorăm producţia în funcţie de condiţiile de pe piaţă, ceea ce a contribuit la un climat de predictibilitate şi a dus la majorarea investiţiilor”, a afirmat Dmitriev.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a crescut în aprilie cu aproximativ 25 de dolari, ajungând la peste 75 de dolari. Preţul a scăzut în săptămânile următoare dar se redresează de la mijlocul lunii iunie. Vineri, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna septembrie a scăzut cu 0,93 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 64,74 dolari.

Statele membre OPEC şi cele din afara cartelului furnizează aproape jumătate din petrolul folosit pe plan mondial.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...