Drumul expres Craiova-Piteşti – Şeful Ford România este dezamăgit de stadiul lucrărilor

Preşedintele Ford România, britanicul Ian Pearson, s-a arătat dezamăgit de stadiul lucrărilor la drumul expres Craiova-Piteşti, în condiţiile în care autorităţile au promis că centura oraşului Balş va fi gata până la finalul anului, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 01 iul. 2019, 08:51
Drumul expres Craiova-Piteşti - Şeful Ford România este dezamăgit de stadiul lucrărilor

Ford are, la Craiova, o fabrică de automobile, iar reprezentanţii companiei au subliniat, în mai multe rânduri, importanţa infrastructurii pentru industria auto din România, scrie News.ro.

Pearson a vizitat şantierul drumului expres şi a publicat câteva poze pe contul de Facebook.

”Am avut nevoie de aproape o oră ca să traversez Balşul, săptămâna trecută, aşa că am decis să văd în ce stadiu se află lucrările la drumul expres Craiova-Piteşti, în special cele la centura Balşului. Lucrările au început în data de 22, cu anunţul că centura va fi gata până la finalul anului! Aşa cum puteţi vedea în pozele pe care le-am făcut ieri, nu a fost înregistrat vreun mare progres de la startul lucrărilor”, a scris Pearson, pe contul de Facebook.

El a subliniat, din nou, importanţa vitală a acestui drum pentru oamenii şi firmele din Craiova. Totodată, a promis că va monitoriza evoluţia lucrărilor, în speranţa că promisiunile vor fi respectate.

În aprilie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat, în şedinţa de Guvern, adoptarea unei hotărâri pentru declanşarea procedurilor de expropriere pentru primul tronson al drumului expres Craiova-Piteşti, care va avea 17,7 kilometri. Sumele estimate pentru despăgubirile care vor fi acordate pentru imobilele aflate pe traseul viitorului drum expres se ridică la aproximativ 4 milioane de lei.

Drumul expres Craiova – Piteşti va avea patru benzi de circulaţie şi va ocoli oraşele Balş şi Slatina. În luna decembrie a anului trecut, au fost semnate contractele pentru construcţia a 57 de km, pentru circa 385 de milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...