Parlament: Numirea membrilor Consiliului de Administraţie al BNR şi ai Consiliului Fiscal – în şedinţa de miercuri

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, miercuri, în şedinţă comună, în sesiunea extraordinară, pentru numirea membrilor Consiliului de Administraţie al BNR, Consiliului Fiscal şi pentru desemnarea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Economica.net - mie, 03 iul. 2019, 04:53
Parlament: Numirea membrilor Consiliului de Administraţie al BNR şi ai Consiliului Fiscal - în şedinţa de miercuri

Marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a fost avizat cu unanimitate de voturi pentru un nou mandat la şefia BNR de către Comisiile pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat.

De asemenea, au fost validaţi cu unanimitate de voturi şi membrii propuşi pentru Consiliul de Administraţie al BNR, respectiv Florin Georgescu – prim-viceguvernator al BNR, Leonardo Badea – viceguvernator, Eugen Nicolăescu – viceguvernator, Balint Csaba, Gheorghe Gherghina, Cristian Popa, Dan Radu Ruşanu şi Virgiliu Jorj Stoenescu. Comisiile au respins candidaturile Ionuţ Dumitru, Ion Horia Neamţu, Aura Gabriela Socol şi Marin Dinu.

Luni, preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, au anunţat, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că îl susţin pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat de guvernator al BNR.

Săptămâna trecută, mai mulţi parlamentari ai PSD au spus că nu doresc un alt mandat de guvernator al BNR pentru Isărescu. „Niciun senator PSD nu şi-a exprimat susţinerea pentru reînnoirea mandatului lui Mugur Isărescu la conducerea Băncii Naţionale a României”, a afirmat atunci liderul grupului social-democraţilor din Senat, Şerban Nicolae. Şi deputatul PSD Olguţa Vasilescu a precizat că ea nu va vota pentru menţinerea, în continuare, a lui Mugur Isărescu în această funcţie.

Plenul Parlamentului va numi, miercuri, şi membrii Consiliului Fiscal.

Pentru Consiliul Fiscal candidează George Georgescu, nominalizat de Academia Română, Bogdan Octavian Cozmâncă, nominalizat de BNR, Georgiana Camelia Creţan, nominalizată de ASE, Daniel Dăianu, nominalizat de IBR, şi Bogdan Sebastian Căpraru, nominalizat de ARB, toţi fiind avizaţi favorabil de comisiile parlamentare de buget finanţe.

De asemenea, Parlamentul va numi şi preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului, pentru această funcţie fiind propusă Maria Monica Gubernat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...