Austria va interzice în cele din urmă fumatul în cafenele şi restaurante

Austria va pune capăt în cele din urmă unei excepţii în Europa, după dezbateri îndelungate care au durat mai mulţi ani, urmând să interzică fumatul în cafenele şi restaurante începând din luna noiembrie, a decis marţi Parlamentul de la Viena, potrivit AFP.
Economica.net - mie, 03 iul. 2019, 11:25
Austria va interzice în cele din urmă fumatul în cafenele şi restaurante

„Vom proteja sănătatea şi vom prelungi vieţile unor sute de mii de austrieci”, a declarat Pamela Rendi-Wagner, liderul social-democraţilor din această ţară, al căror partid a condus o campanie desfăşurată pentru ca Austria să înceteze să mai fie „scrumiera Europei”.

Până la această decizie, consumul de tutun rămânea posibil în Austria în stabilimente înzestrate cu spaţii separate pentru fumători şi în cele cu o suprafaţă mai mică de 50 de metri pătraţi, dacă administratorii lor doreau acest lucru. Totuşi, foarte multe stabilimente au optat deja din proprie iniţiativă pentru interzicerea fumatului.

O propunere de lege pentru interzicerea totală a fumatului în restaurante şi baruri începând cu 1 noiembrie a fost aprobată marţi de ansamblul formaţiunilor parlamentare, cu excepţia partidului de extrema dreaptă FPO – care a putut să blocheze în ultimele luni evoluţia legislaţiei în privinţa fumatului.

În 2015, social-democraţii şi conservatorii austrieci au adoptat o legislaţie anti-fumat în restaurante, însă acea lege a fost abrogată atunci când FPO a ajuns la putere, la sfârşitul anului 2017, în coaliţie cu partidul conservator (OVP) al cancelarului Sebastian Kurz.

Fostul lider al extremei drepte austriece, Heinz-Christian Strache, el însuşi un fumător convins, a făcut din această chestiune o condiţie sine qua non a alianţei formaţiunii sale cu OVP.

Această saga legislativă a cunoscut un nou avânt atunci când coaliţia dreapta – extrema dreaptă s-a dizolvat în luna mai, în urma unui scandal denumit de presă „Ibizagate”. Acel scandal, care l-a costat toate mandatele pe Heinz Christian-Strache, filmat în timp ce negocia contracte publice cu intermediari străini, a determinat numirea unui guvern de tehnocraţi până la alegerile legislative anticipate din această ţară, care vor avea loc în septembrie.

În absenţa coaliţiei constituite în Parlament, social-democraţii, conservatorii, liberalii şi ecologiştii au format un front comun împotriva extremei drepte şi au impus, marţi, interzicerea fumatului în cafenele şi restaurante.

Revirimentul coaliţiei dreapta – extrema dreaptă în această chestiune a determinat proteste ale profesioniştilor din sănătate şi ale unei părţi din opinia publică austriacă.

Lansată de Ordinul medicilor din Austria, o petiţie anti-fumat a fost semnată în 2018 de aproape 900.000 de persoane, reprezentând aproape 14% din electoratul austriac şi peste 10% din populaţia totală a ţării, care are 8,8 milioane de locuitori.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție de cel puțin un miliard de dolari pentru extragerea litiului în Bolivia
Investiție de cel puțin un miliard de dolari pentru extragerea litiului în Bolivia
Guvernul Boliviei şi consorţiul CBC din China, care include producătorul de baterii CATL, au semnat un acord conform căruia CBC va construi două unităţi de extracţie directă a litiului,......
Stellantis și Foxconn au creat un JV care va produce și vinde semiconductori pentru industria auto
Stellantis și Foxconn au creat un JV care va produce și vinde semiconductori pentru industria auto
Producătorul auto Stellantis și asamblatorul chinez de iPhone, Foxconn, au creat un joint venture 50-50 pentru a proiecta ...
Producătorul de mașini electrice BYD a stabilit ținte de reducere a prețurilor
Producătorul de mașini electrice BYD a stabilit ținte de reducere a prețurilor
Producătorul chinez de automobile BYD a stabilit ținte negociabile de reducere a prețurilor pentru furnizorii de achiziții ...
Gazprom estimează că, de la anul, nu va mai trimite gaze în Europa prin Ucraina
Gazprom estimează că, de la anul, nu va mai trimite gaze în Europa prin Ucraina
Gigantul rus, controlat de stat, Gazprom presupune că nu va mai trimite gaz în Europa prin Ucraina după 31 decembrie în ...