Iordache (CNAB): Licitaţia pentru reabilitarea Aeroportului Băneasa a fost lansată. Aşteptăm până pe 24 iulie ofertele

Primele curse aeriene, de linie sau chartere, vor putea ateriza pe Aeroportul Băneasa, după reabilitarea lui, în primăvara anului viitor şi tot aici vor ajunge avioanele echipelor naţionale participante la turneul final UEFA EURO 2020, precum şi aeronavele private ale preşedintelui UEFA şi întreg traficul VIP aferent acestui eveniment, a declarat, pentru AGERPRES, Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Economica.net - mie, 03 iul. 2019, 14:59
Iordache (CNAB): Licitaţia pentru reabilitarea Aeroportului Băneasa a fost lansată. Aşteptăm până pe 24 iulie ofertele

„Pentru Aeroportul Băneasa a fost lansată procedura de licitaţie şi aşteptăm ofertele până pe 24 iulie pentru refacerea lui. Deci, reabilitarea celor trei corpuri (A, B şi rotondă în partea centrală). Această reabilitare ar trebui să se facă în şase luni maxim de la ordinul de începere a lucrărilor. Desigur că mai avem până atunci etapa de evaluare, eventuale contestaţii, partea de proiectare şi ulterior execuţia. Încercăm şi facem toate eforturile. Sperăm să nu ne împiedicăm în aceste etape legale ca, până la sfârşitul lunii mai anul viitor, aeroportul să fie funcţional şi să putem primi şi pasageri pentru EURO 2020. E adevărat că pe Băneasa nu vor veni pasageri pe curse de linie. Acolo vom avea doar echipele naţionale participante, deci la cele trei meciuri din grupă şi la etapa de optimi de finală – patru meciuri cu totul – şi vom avea de asemenea avioanele private pentru preşedintele UEFA şi alte nume de nivel VIP”, a precizat Iordache.

Potrivit acestuia, după încheierea campionatului, aeroportul fiind reabilitat, acolo vor putea fi operate din nou curse comerciale.

„Este foarte puţin probabil ca acolo să mai vedem curse low cost şi de acolo este şi teoretic şi practic imposibil să mai atingem acel nivel de două milioane şi jumătate de pasageri pe terminalul existent, pentru că acolo va trebui să asigurăm o calitate a serviciilor la nivel optim conform manualului de proiectare a aeroporturilor şi asta nu ne va permite mai mult de 300.000-400.000 de pasageri pe an, care să aibă confortul de care va trebui să beneficieze. Deci, nu vom mai vedea acea nebunie, mulţimi de pasageri care nu ştiu unde să meargă şi cozi care se întrepătrund şi altele asemenea”, a adăugat oficialul CNAB.

Potrivit datelor CNAB, documentaţia de licitaţie pentru reabilitarea şi refuncţionalizarea corpurilor A, B şi rotondă (proiectare şi execuţie), adică a întregii zone de terminal de pasageri, a fost deja transmisă către SICAP. Proiectul are o valoare de 55,545 milioane de lei.

Termenul de depunere a ofertelor este 24 iulie 2019. Termenul de execuţie solicitat este de şase luni.

Campionatul European de fotbal, care se va desfăşura între 12 iunie şi 12 iulie 2020, cu 24 de echipe, va fi găzduit de Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma şi Sankt Petersburg.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală.

Te-ar mai putea interesa și
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la operatorii de reţele de gaze Bursagaz şi......
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...