APIA: Peste 14.000 de autoturisme noi au fost înmatriculate în România în iunie 2019, în creştere cu 15%

Un număr de 14.082 de autoturisme noi au fost înmatriculate în România în luna iunie 2019, în creştere cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut, când au fost înmatriculate 12.241 autoturisme, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA), care citează statistica Direcţiei de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Economica.net - mie, 10 iul. 2019, 14:44
APIA: Peste 14.000 de autoturisme noi au fost înmatriculate în România în iunie 2019, în creştere cu 15%

Pe de altă parte, în alte state din Uniunea Europeană, care sunt şi cele mai mari pieţe de autoturisme noi, luna iunie 2019 a fost una de comprimare, acestea înregistrând scăderi semnificative, precizează APIA.

Astfel, comparativ cu luna similară a anului trecut, Franţa a înregistrat un recul de 8,4%, Spania (-8,3%), Marea Britanie (-4,9%), Germania (-4,7%) şi Italia (-2,1%). În schimb, în aceste ţări se înregistrează în prima jumătate a anului creşteri importante ale achiziţiilor de automobile electrice (Italia +120%, Spania +131%, UK +60%, Franţa +40% şi Germania +40%).

De asemenea, în primele 6 luni din 2019 înmatriculările de autoturisme noi din România au ajuns la un volum de 71.620 unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 19,2% faţă de perioada similară a anului trecut.

Pe de altă parte, APIA semnalează că, în România, după 6 luni din 2019, autoturismele rulate înregistrează o scădere de 7,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. „Chiar şi în aceste condiţii, cele rulate sunt de circa trei ori mai multe decât cele noi, fapt ce conduce la deterioarea, în continuare, a mediului ambiant, mai ales a celui din marile oraşe”, susţin reprezentanţii APIA.

În ceea ce priveşte înmatriculările de vehicule comerciale noi (LCVs, HCVs, Minibuse), acestea înregistrează în România, după 6 luni din 2019, o creştere de 6,5% pe segmentul celor noi şi o scădere de 5,4% la cele rulate.

Datele DRPCIV arată că peste 289.000 de autoturisme noi şi second hand au fost înmatriculate în România, în primul semestru al anului, în scădere cu 1,88% faţă de aceeaşi perioadă din 2018.

Conform datelor centralizate, în intervalul ianuarie – iunie 2019, din numărul total de înmatriculări, 217.701 de unităţi sunt rulate (scădere de 7,28% faţă de primele şase luni din 2018).

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...